In apartamentul mansardat din Piata Spaniei, tixit cu carti, si cu fotografii, Barbu Brezianu troneaza seniorial la biroul sculptat, cu privirea indreptata mereu catre portretele celor trei copii ai sai si secondat de batrana pendula a carei "inima" nu a incetat sa bata de mai bine de un secol.
Un carturar ce asteapta de multa vreme, ca "mitocania" sa fie eradicata, la fel ca orice boala colectiva, grava.
Barbu Brezianu, complicitatea prieteneasca a lui Andrei Brezianu, fiul dumneavoastra, face sa purtam acest dialog. Cum simtiti bataile de inima ale Bucurestiului de aici, din apartamentul mansardat din Piata Spaniei?
Dupa cum se vede, sunt izolat intre peretii care sunt afara si biroul, cartile, decorul meu interior cu imagini ale copiilor mei, ale prietenilor...Toate acestea sunt o prezenta constanta care nu imbatraneste deloc. E permanent frageda, spontana si, pentru mine, plina de emotii si bucurii. Toate astea fac parte, bineinteles din Bucurestiul atat de cunoscut pe care-l simt ca pe o fiinta apropiata.
Traiti mult in trecut?
Traiesc asa, retrospectiv daca se poate spune. Depan amintiri ca pe un fuior. In felul asta viata mea este deocamdata fara sfarsit.
Aveti si mahniri, deziluzii, suparari?
Ma supara mitocania din toate sectoarele vietii: in presa, in politica, in guvern, in civic, in opozitie... Ne-am "tiganit" as putea spune, fara sa jicnesc pe nimeni si este un fel de valmaseala de idei, de principii pe care le-as dori stabilizate, ca pe vremea monarhiei lui Carol.
De Carol al II-lea nu amintiti?
Carol al II-lea a fost un aventurier.
Un aventurier care a facut totusi pentru cultura, lucruri istorice.
Da, niciodata nu a fost cultura romana oficial incurajata mai mult si baneste si tipograficeste. Domnia lui Carol al II-lea e un act istoric de inalta cultura.
"Fundatiile Regale", de exemplu.
Revista "Fundatiei Regale", cartile editate, selectia. Sa nu uitam ca Paul Zarifopol, spre exemplu, un mare rafinat, din pacate astazi uitat, era consilier! Sunt foarte emotionat sa evoc desfasurarea unui secol, cu toate inaltarile lui, dar din pacate si cu mlastini multe.
Ce contrapondere ar putea avea aceasta, cum ii spuneti, "mitocanie"?
Poate o revenire la vechea traditie romaneasca, monarhia, cand exista o balanta minunata intre intelectualitate si politicieni. Petre Carp si I.G.Duca au fost niste intelectuali. Memoriile lor sunt pagini de literatura autentica. Interpretii de azi ai politicii nu mi se par a fi la inaltimea culturii romanesti autentice.
Vor fi vreodata la aceasta "inaltime"?
Mai este timp sa-i ajunga. Dar mai sunt trepte de urcat. Ma uit cu tristete ca acest lucru merge atat de domol, ca intr-un film "au relanti". As dori sa fie cineva care sa-i cravaseze.
Un dictator?
Doamne fereste! Sa fie un ritm ca cel al inimii: regulat, treptat, si ducand spre o inaltime categorica. Astea sunt idealuri care, cand si cand au sclipiri, cum sunt paginile la care colaborati. Le urmaresc cu mult interes. Ar trebui ca multe alte cotidiane sa le urmeze exemplul si sa aiba pagini inchinate literaturii, artei... E o lipsa a presei noastre. Crampeie, foiletoane macar, ar fi necesare.
Din pacate, traim intr-un senzational politic continuu, ce nu ne da pace. Cultura devine atunci aproape... nefolositoare. Ati strabatut cu superbie intelectuala, un secol cu bune si cu mai putin bune.. O amintire din adolescenta?
In clasa a VIII-a de liceu, l-am avut profesor interimar pe Ion Barbu (Dan Barbilian). Tinea locul profesorului Focsa, directorul. Vazand cat suntem de ageamii la geometrie si matematica, a inchis catalogul si a spus; "Facem literatura!". Liceul "Spiru Haret avea o revista "Vlastarul" la care a colaborat si Eugen Ionesco (de la "Sfantul Sava"), fratii Haig si Arsavir Acterian... Mircea Eliade de multe ori intarzia si sarea pe fereastra direct din strada.. .
Eugen Ionesco vorbeste in insemnari, cu mult atasament de dumneavoastra.
Ne-am inteles din primul moment cand ne-am intalnit. Spiritul lui de intelepciune umoristica si verva ne-a facut sa legam prietenie care a durat o viata. Cand a ajuns academician si eu am facut prima calatorie a vietii la Paris, am locuit la el; ne beam cafeaua cu lapte diminetile, impreuna. Cele mai trainice prietenii le-am avut cu el si cu Noica.
Privind in urma, in afara acestor amintiri, aveti si bucuria de-a fi parintele a trei copii.
Sunt foarte mandru de cei trei copii ai mei. Sa nu-l intimidez pe Andrei, care este de fata! (Barbu Brezianu rade). M-am casatorit dupa terminarea studentiei. Provin dintr-o familie de care sunt de asemenea foarte mandru. Am un strabunic care a fost in razboi la 1877 la Plevna si la Grivita.
Ce profesiune avea tatal?
Tatal meu a fost magistrat si ma lua cu el la multe evenimente solemne. Imi aduc aminte de inmormantarea regelui Carol I la Curtea de Arges. Am privit dintr-un balcon cortegiul acela solemn de domni cu jobene pe cap, cu ofiteri plini de decoratii, care urma un afet de tun tras de patru boi.
Imagini neobisnuite pentru ziua de azi.
Era inmormantat primul suveran institutional, roman.
O astfel de scena, supradimensionata de ochii copilului a evocat si Alexandru Paleologu intr-un dialog pe care l-am avut cu putin inaintea sfarsitului; este vorba de inmormantarea lui Marghiloman. Asadar, ati avut o copilarie fericita.
Am petrecut-o la Pitesti si a fost cu adevarat frumoasa.
Ce puteti spune despre idolii literari ai adolescentei si tineretii?
Am fost foarte inraurit de Ion Barbu; mi-a lasat o amprenta puternica.
Matematica, din cate am inteles, nu v-a fost prea aproape.
Am fost chiar corijent. Profesorul Focsa era indignat de ignoranta mea.
Cum ati suportat proletcultismul?
Cu greu, si fara a face nici o concesie. Am fost solicitat sa "colaborez" la un moment dat, dar am refuzat, am spus ca nu sunt in stare. Mi-am vazut de lucrul meu la birou. Am fost bineinteles, dat afara din magistratura. Tatal meu, in mod firesc a vrut sa-i devin urmas ca profesie... Cand am fost numit judecator supleant in magistratura, erau vremuri feerice. Plecam dimineata la ora 7 cu un Kreissler la Pitesti... Acolo debutasem in profesie.
(Se aude pendula din hol batand ora. Barbu Brezianu tace cateva clipe, dupa care continua).
M-a insotit tot timpul pendula. Inca bate foarte bine si imi place bataia ei. E ca pulsul vietii mele.
Va simtiti bine la biroul din lemn sculptat. Inseamna ca nu l-ati parasit.
Ar trebui sa scriu, dar mai mult schitez. Am cunoscut in lunga mea viata, multi, multi oameni interesanti, de valoare si ar trebui sa fiu stimulat in scrierea unor memorii.
Aveti intr-adevar ce spune!
Din nefericire nu le am notate, asa riguros pe hartie. Sunt supravietuitorul unei lungi perioade de timp si e o datorie acest lucru. Sa nu fim lenesi!
O lozinca la care subscriu, invitandu-va sa va amintiti. Ati mai scris poezie?
Nu, dar vreau sa le adun pe cele aparute in reviste in ultimele decenii in vederea publicarii unei carti. Am debutat ca poet de mult, in 1930. Zaharia Stancu a publicat atunci "Antologia poetilor tineri" in care figurez si cu un portret facut de Margareta Sterian, dupa o fotografie.. A fost o mare surpriza pentru mine; nu o cunosteam personal.
Ati fost insa bun prieten cu Milita Patrascu.
Din pacate si ea uitata. Sculptorii si scriitorii sunt cei mai des "uitati".
A uita in cultura romana, este chiar o trasatura de caracter.
Ar trebui publicata o lista a marilor uitati. Vorbeam mai inainte de Carol al II-lea, injuratul rege. El a initiat totusi "Fundatiile Regale", cu colaborari exceptionale: Zarifopol, Vianu, Emanoil Ciomac, ce mai, cu toti intelectualii interbelici, de forta.
Putini stiu ca Emanoil Ciomac a fost primul nostru critic muzical de valoare. (Intervine Andrei Brezianu: "De cand s-a stins Iosif Sava, se stie din ce in ce mai putin").
Fiica lui Emanoil Ciomac traieste, are fotografii, manuscrise... a cunoscut universul lui, direct. L-a cunoscut pe George Enescu...
Muza Ciomac, mama ei, a fost pana la retragerea ei mistica considerata o mare pianista. Din pacate, a renuntat de timpuriu la muzica... Barbu Brezianu, sunteti traducatorul epopeii finlandeze, "Kalevala", pentru care in 1942, ati luat un premiu, "Trandafirul alb".
Am tradus si Balzac si Moliere... Da, cand am tradus "Kalevala", am vazut ca pe harta geografica suntem pe acelasi meridian cu Finlanda.
Ati fost in Finlanda?
De cateva ori. Si in timpul razboiului si dupa. Un popor minunat! Exista francofilie, germanofilie, dar nu prea exista finofilie. Pacat! Arhitectura lor este extraordinar de pura. Un vrednic popor! Sunt mandru ca am fost decorat cu un ordin finlandez.
(Intrevine din nou Andrei: "Coperta originala a traducerii era facuta de Petre Grand"). Mai aveti vreun exemplar din carte?
Sigur ca am. As fi bucuros sa fac o slefuire si sa fie reeditata.
Cititi literatura care se scrie astazi?
Mai putin literatura, in schimb citesc din revistele literare, poezii, proze. Viata literara mi se pare totusi ca lancezeste. E cam bleaga. As vrea sa fie mai stenica.
Ce-i lipseste?
Nu apare nici un Perpessicius, nu apare nici un Calinescu...
Avem un Nicolae Manolescu.
Manolescu se pameaza sa ia Ambasada UNESCO de la Paris. Este placut, agreabil sa fii la Paris. Revista "Romania literara" va merge oricum mai departe.
Este o revista statornic buna.
Imi pare bine ca Manolescu o va ajuta si de la Paris. Fiecare numar al unei reviste are probleme care trebuie rezolvate si cu implicare directa, fara sa se strecoare mitocania si maleficul.
Despre alte reviste ce puteti spune?
Sunt prin tara reviste care au reinviat sub o imagine moderna. Eu sunt un marsuitor de reviste. Ma informez direct si repede din ele. Rar mai citesc carti.
As fi vrut sa nu va mai intreb nimic despre Brancusi, fiindca ati vorbit in atatea randuri despre el. Totusi, nu ma pot stapani, doar sunteti socotit brancusolog. De ce il iubiti?
Eu sunt socotit brancusolog, cum s-ar zice, dar e prima oara cand mi se pune o asemenea intrebare. De la Targu Jiu a pornit iubirea asta cum ii spuneti. Am fost uluit de maretia ansamblului. Capodopere pe care japonezii ar fi fericiti sa le aiba. Brancusi a avut sentimentul asta al tarii, a fost un neaos. Nu este insa indeajuns de pretuit astazi. Este aproape uitat. Este un clasic plin de modernitate care a intors o pagina intreaga din istoria sculpturii.
Barbu Brezianu, sunteti invadat de carti si de fotografii.
Am cunoscut cum spuneam, atatia oameni de seama care ma privesc din fotografii... L-am venerat pe Enescu. Mergeam la repetitiile lui. Din pacate si el este destul de putin cunoscut. Muzica lui de camera este geniala. Da, sigur ar trebui sa scriu despre ei.
Se insereaza, si va las sa va odihniti, nu inainte de-a mai spune ceva despre Brancusi.
Un oltean neaos, genial, plecat din Hobita...
Un sondaj de opinie facut printre tineri, pe strada, zilele trecute la un post de televiziune, arata un rezultat stupefiant: toti au spus ca Brancusi este ardelean, moldovean, muntean...
Este foarte grav sa nu stii obarsia unui asemenea geniu. Sunt de asemenea indignat de falsurile Brancusi, care circula, promovate de speculanti ce compromit opera lui.
V-ati fi dorit foarte mult sa-l cunoasteti.
Nu l-am cunoscut personal, dar atelierul de la Paris mi-a dat imaginea personalitatii lui. Bunul gust taranesc, oltenesc!
Cum ati trait "curatarea" Coloanei infinitului, de acum cativa ani, care i-a adus acesteia prejudicii morale?
Radu Varia a vrut sa fie slujbas al puterii si s-a pretat sa umble la modulii "Coloanei". A zgariat-o. S-a purtat ca un "zgarie branza". Imi pare rau ca vorbesc asa despre un om care mi-a fost prieten, dar a avut niste ambitii, iertate fie-mi cuvintele, mitocanesti.
Indignarea mea este inca vie.
Barbu Brezianu, incheiem aici dialogul, cu promisiunea unei reveniri. Nu de alta, dar mai vreau sa ascult bataia marii pendule din hol. Buna seara!
