Radu Paraschivescu va lansa volumul "Ghidul nesimtitului", aparut in colectia "Rasul lumii" a Editurii Humanitas, in cadrul targului de carte "Bookfest". "Mi-am zis ca e bine sa existe un fals tratat despre performanta nesimtirii", spune autorul.
Nascut in Bucuresti, dupa absolvirea facultatii de Litere, Radu Paraschivescu a fost repartizat in judetul Timis, la Faget, o comuna unde a fost profesor timp de patru ani, in perioada 1984 si 1988.
Intors la Bucuresti, Paraschivescu a trait in urmatorii ani intr-un anonimat complet, fiind pe rand bibliotecar si documentarist.
Editor la Humanitas
A tradus pentru diverse edituri, iar in 2003 s-a transferat la Humanitas, unde a devenit purtator de cuvant si a coordonat colectia de carte sportiva "Arena". In urma cu un an, a lansat colectia "Rasul lumii".
"In prezent, in calitate de editor, ma ocup de seria de autor Traian Ungureanu si ma mai amestec in literatura contemporana, in cadrul colectiei de proza", spune Paraschivescu.
Sportul, microb vechi
Scriitorul a inceput sa scrie cronica sportiva in 2003.
"Sportul este un microb vechi. Am si jucat vreo doi ani la Sportul Studentesc, la juniori, am fost dat afara la timp, dar am continuat sa bat mingea pe maidan. Mi-am dorit cu ardoare sa fac gazetarie sportiva. Dupa ce am tra-dus pentru Rao "Larousse de fotbal", in 2003, am atras atentia presei sportive", marturiseste autorul.
Cinci ore de somn pe noapte si multe cafele
Cum rezista sa scrie romane, sa fie editor si sa faca si cam doua articole pe zi? "Dorm cam cinci ore pe noapte. Beau foarte multe cafele. Nu am disperat, nu am demobilizat. Marele erou este organismul meu", considera scriitorul.
Alaturi de sotie, Manuela, cu care face echipa la Humanitas, Radu Paraschivescu iubeste pisicile. ""I am a cat person", un fan al pisicilor, avem acasa trei", povesteste scriitorul.
Cariera
> In varsta de 46 de ani, este scriitor, traducator si gazetar.
> A absolvit cursurile Facultatii de Filologie din Bucuresti, sectia engleza-franceza. A fost profesor de engleza, bibliotecar si documentarist.
> A publicat doua romane ("Efemeriada" si "Balul fantomelor"), un volum de povestiri despre Bucuresti ("Bazar bizar") si unul de eseuri despre sport ("Fanionul rosu"), pentru care a primit in 2005 Premiul national "Ioan Chirila" pentru cea mai buna carte de sport a anului.
> A tradus aproximativ saizeci de carti din autori straini. Are in prezent rubrici permanente in "Idei in dialog", "Cuvantul", "Evenimentul zilei" si "Gazeta Sporturilor".