Pianina vibrate! donată de Diana Ionescu şi înfrumuseţată de George Roşu, de la Depoul de Artă Urbană, a fost adusă de duminică în Piaţa Enescu - piaţa vibrate!festival. Astăzi, 21 iunie, au dat tonul minirecitalurilor trecătorilor chiar artiştii vibrate! Diana Ionescu, director artistic al vibrate!festival, a interpretat un fragment de Debussy, iar Mercury Quartet au ales „o frântură” din concertul ce va avea loc la Rockstadt Club, de la ora 20.00. În fiecare seară, după concerte, artiştii vibrate! vor susţine minirecitaluri pentru trecători. Pianina vibrate! va rămâne în Piaţa Enescu până la finalul festivalului.
Diana Ionescu, director artistic vibrate!festival: „Pianina este pianina mea dragă, pe care am învăţat foarte multe concerte în studenţie. Cu siguranţă are vreo 15 ani. Mi-am dorit foarte mult să dăruiesc ceva Braşovului, ceva special şi într-o formă specială, adică să fie folosită de toată lumea. A fost şi pictată în mod corespunzător, în aşa fel încât să nu se mai simtă presiunea muzicii clasice, considerată o muzică grea, o muzică serioasă. Tocmai despre asta e ideea. Nu e vorba despre o muzică dificilă, ci la îndemâna tuturor şi o putem face foarte frumoasă şi foarte actuală.”
Vlad Maistorovici, director vibrate!festival: „Pianina vibrate! este chiar poarta noastră de intrare în acest festival. Suntem foarte mândri de ea. Este pianina Dianei Ionescu şi George Roşu a împodobit-o şi iat-o, îţi zâmbeşte îndată ce o vezi. Sunt aşteptaţi să cânte braşoveni, turişti, amatori, profesionişti, copii, tineri, în timpul zilei, oricine este binevenit să vină şi să cânte.”
Dan Oprea, preşedinte Depoul de Artă Urbană: „Ca de obicei, Depoul de Artă Urbană intervine în zone publice, aglomerate. În cazul de faţă am intervenit pe această pianină donată de Diana Ionescu, care a fost foarte drăguţă şi cu care vom mai colabora. Pianina a fost cumva cosmetizată de George Roşu, special pentru a fi foarte prietenoasă. Feţele zâmbitoare pictate par să spună «vino încoace, haideţi, apropiaţi-vă de mine!». Ideea este ca muzica clasică să fie cât mai accesibilă, să nu se sperie lumea de un pian. Copiii au fost foarte deschişi până acum”.
vibrate!festival continuă miercuri, 22 iunie, cu alte evenimente speciale:
ora 14.00 - Piaţa Enescu. Artistul plastic Amalia Suruceanu va oferi „Terapie prin Artă” copiilor din centre de plasament. Orice trecător creativ însă poate lua parte la acest workshop. În plus, aici, cei interesaţi pot vedea expoziţia „Enescu”, a Muzeului Naţional George Enescu, ce poate fi vizitată până în 26 iunie.
ora 18.00 - Sinagoga Neologă de pe strada Poarta Schei. Anul trecut, la prima ediţie vibrate!festival la Sinagoga Neologă avea loc unul din cele mai frumoase concerte ale festivalului, numit String Theory. Succesul şi frumuseţea acestuia combinate cu acustica foarte bună a Sinagogii a făcut ca şi la ediţia a II-a să fie programat un concert dedicat exclusiv instrumentelor cu coarde. Cele trei piese alese vor crea astfel un crescendo sonor de neuitat care va avea în prim-plan farmecul viorii, al violei şi al violoncelului. Programul include lucrări de Ysaye (Prelude), Ravel (Sonata pentru vioară şi violoncel) şi Brahms (Cvintet pentru Corzi in G major op. 111). Interpretează: Vlad Maistorovici (vioară), Francesco Sica (vioară), Dana Zemtsov (violă), Shiry Rashkovsky (violă), Pau Codina (violoncel). Biletul costă 35 de lei şi poate fi achiziţionat de la Librăria „Şt. O. Iosif”, Ceainăria „Tipografia” sau online, de pe site-ul biletebrasov.ro
3 lei din preţul fiecărui bilet vor fi donaţi Hospice-ului „Casa Speranţei” pentru îngrijirea bolnavilor incurabili.
ora 20.00 - Ceainăria Tipografia. După concertul de la Sinagogă, prietenii vibrate! sunt aşteptaţi la un Jam Session - un concert neconvenţional pe aranjamentele de muzică medievală englezească ale lui Colin Alexander, interpretat de tinerii The Mercury Quartet.
vibrate!festival este organizat de Asociaţia Culturală „Paul Constantinescu 2009”, în colaborare cu Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi cu Depoul de Artă Urbană, parteneri fiind Primăria Braşov - proiect cofinanţat de Consiliul Local Braşov, Administraţia Fondului Cultural Naţional, proiect cofinanţat, şi Universitatea Transilvania Braşov.
Biletele pentru evenimentele din următoarele zile se pot procura de la Librăria „Şt. O. Iosif” şi de la Ceainăria „Tipografia” sau online, de pe site-ul biletebrasov.ro
Pentru noutăţi, urmăriţi pagina noastră de internet - vibratefestival.ro şi pagina de facebook.