Am crescut in teatru si am fost alaptata pe scenaa

De o frumusete calma si calda, cu gesturi de felina si vorbire taraganata, cu o privire strecurata pe sub sprancene, Velica Panduru este efigia `artistei`. Arata si se poarta ca o mare comediana de pe vremuri, rasfatata de admiratori, insa in realitate prefera culisele teatrului, pe care le-a cunoscut inca de mica, gratie mamei sale, binecunoscuta regizoare Catalina Buzoianu. Dupa ce s-a stabilit la Paris si a nascut doi baieti, recent, a revenit la scena si a semnat scenografia spectacolului realizat de mama ei dupa `Visul`, de Mircea Cartarescu, la Teatrul National din Timisoara.

- Cum arata viata ta la Paris?

- La Paris sunt de trei ani. Am facut doi copii, deci am fost intr-o maternitate totala. Am avut niste proiecte cu regizoarea Alexandra Badea, dar pe care nu am ajuns sa le facem, pentru ca, de fiecare data cand mi le propunea, alaptam. O sa incepem, insa, de anul viitor, sa lucram si in Romania, si in Franta. In afara de asta, m-am bagat un pic in partea de moda. Lucrez ca designer pentru o revista. Am facut decorul pentru niste editoriale de moda, dar teatru inca nu am facut.

Viata mea e cam impartita in doua, pentru ca aici, in Romania, e cariera mea, la care nu vreau sa renunt nicicum; ba mai mult, chiar cu toata pauza pe care am luat-o, vreau sa lucrez la acelasi nivel la care m-am obisnuit dupa treizeci si ceva de spectacole. In Franta e o parte din familia mea, deci cumva sunt cu piciorul in doua luntri. Dar sunt obisnuita. Am lucrat foarte mult in strainatate inainte si tot timpul eram cu bagajul la usa. Am fost si in Africa, unde am facut un spectacol cu Lia Mantoc; o luna si jumatate am avut parte de niste conditii demne de Somalia, am facut si malarie, dar ma rog, am trecut si peste asta. Ideea e ca ma acomodez repede oriunde.

- Care e traseul pe care l-ai urmat ca sa devii scenograf?

- Multa vreme am vrut sa fac actorie, pentru ca mama gasea ca sunt foarte talentata. Pe la 12-14 ani, obisnuiam sa stau zile si nopti langa Lia Mantoc, cand lucra cu mama. Adormeam cu capul pe plansete, pentru ca ele lucrau si noaptea. M-am indragostit de meseria de scenograf datorita Liei, de fapt.

- Ce anume crezi ca te defineste si te individualizeaza ca scenograf?

- Imi plac lucrurile simple, curate. Imi place sa sintetizez totul, caut de fiecare data cele mai simple si vizuale solutii. Imi place sa lucrez foarte mult cu lumini si ador sa fac costume. Fac si decoruri, cand e cate-o tema care ma intereseaza. Lucrez mult pe cromatica, pe rafinament, pe simplitate.

- Dar de jucat ai jucat vreodata?

- Am jucat intr-un film de scurtmetraj, `Aezlongul`, care a luat si premiu intr-un festival de film studentesc, la Costinesti, prin 1986. Alta data, am fost cu tata la o proba de film pentru o regizoare din Grecia care urma sa faca `Chira Chiralina` si `Nerantula`, cu Anastasia Kinsky si Peter O’Toole. Am luat pentru `Nerantula`, insa fiind pe vremea lui Ceausescu, desi semnasem contractul, n-am fost lasata sa plec din tara - ca se filma vreo patru luni prin Grecia si Austria. Pana la urma, nici nu s-a mai facut filmul, din lipsa de buget.

- Ai nu iti pare rau ca nu te-ai implinit cu actoria?

- Nu, pentru ca m-am implinit cu scenografia. Imi place foarte mult ceea ce fac si cred ca intr-o alta viata tot asta mi-as alege.

- Ti s-a intamplat sa fii privita ca `scenografa Catalinei Buzoianu`?

- Se intampla ca oameni din afara teatrului, care nu prea vad ce fac eu, sa ma catalogheze ca fiind `fata mamei`. Trebuie spus insa ca ea nu lucreaza numai cu mine; lucreaza si cu Dragos Buhagiar, si cu Lia Mantoc, si cu Lia Perjovschi, si cu o gramada de alti scenografi. Dar intotdeauna a stiut, cand a ales cate-o piesa, daca eu sunt cea mai potrivita sa fac scenografia sau nu. Oricum, eu sunt formata de ea, am crescut in teatru si am fost alaptata pe scena. Pot sa spun ca, de cand am ales sa fac meseria asta, mi-am dorit sa fiu destul de buna incat sa pot sa lucrez cu ea. De cand am lucrat prima data impreuna am trecut peste faptul ca e mama. E firesc ca sunt formata de ea, doar i-am vazut toate spectacolele, fiecare repetitie, si mi-a intrat in sange.

- De ce crezi atunci ca te-a ales pentru `Visul`?

- In primul rand, pentru mine `Visul` a fost cartea de capatai in adolescenta. Spectacolul cred ca e cel mai frumos proiect la care am lucrat. Ma identific cu atmosfera, cu candoarea, cu misterul lui. Cumva, seamana cu mine, ca personalitate. (Ciprian Marinescu)