Prin Legea nr. 410 din 29 decembrie 2005, România a acceptat această Convenție, iar prin depunerea instrumentelor de ratificare, în 20 ianuarie 2006, țara noastră fiind al 30-lea stat care a devenit Parte la Convenție, aceasta a intrat în vigoare pe plan universal.
În cei mai puțin de opt ani de când prevederile Convenției sunt în aplicare, România a construit un sistem întreg de protejare și punere în valoare a patrimoniului cultural imaterial, prin acte normative, instituții și organisme specializate, susținute de autorități administrative și academice. Se lucrează la Repertoriul patrimoniului cultural imaterial din România și la Inventarul național al acestui patrimoniu, se iau măsuri concrete pentru salvgardarea acestuia, se promovează valorile naționale ale patrimoniului imaterial, în pofida climat economic nefavorabil din ultimii ani. Nu mai puțin de 14 persoane din România au primit onorantul titlu de Tezaur Uman Viu. Totodată, trei dintre elementele de patrimoniu cultural imaterial românesc – ritualul Călușului, Doina și tehnica ceramicii de Horezu – au fost înscrise în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial a umanității, pentru altele fiind întocmite dosarele necesare, care urmează a fi dezbătute în cadrul UNESCO.
În perioada 2006 – 2008, România a fost Vicepreședinte al Adunării Generale a Statelor Părți la Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial și membră a Comitetului Interguvernamental care asigură conducerea Adunării Generale, între sesiuni. Și înainte și după aceste perioade, România a participat la numeroase reuniuni internaționale, mondiale, europene și regionale, contribuind la perfecționarea instrumentelor de salvgardare a patrimoniului cultural imaterial și la o mai bună cunoaștere a acestuia.
Pentru a sărbători aniversarea de astăzi, prin ordin al ministrului Culturii, domnul Daniel Constantin Barbu, ziua de 17 octombrie a fost proclamată drept Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial și va fi celebrată, de acum înainte, în fiecare an.
Dr. Virgil Ștefan NIȚULESCU
Președintele Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial