30-31 OCTOMBRIE 2009, HOTEL NOVOTEL
Organizate de Ambasada Frantei in Romania in colaborare cu Ministerul Culturii si Cultelor, aceste intalniri din 2009 se vor concentra pe domeniul cinematografiei. Ele vor reuni, in jurul unor teme de interes comun, reprezentanti ai institutiilor si organismelor publice si private, producatori, regizori, distribuitori si societati de exploatare franceze si romane.
Obiectivul consta in angajarea unui schimb de competente si reflectii pentru a favoriza noi colaborari intre cele doua tari. Dna. Veronique Cayla, Director General al Centrului National francez al Cinematografiei si Dl. Eugen Serbanescu, Director General al Centrului National roman al Cinematografiei, vor prezida aceste intalniri.
Conferintele si atelierele vor permite abordarea unor teme ca finantarea in cinematografie, noul acord de coproductie franco-roman, transmisia digitala, educatia prin imagine, tehnica scrierii unui scenariu si formarea continua.
De asemenea, vor fi prevazute doua evenimente specifice: o adunare a reprezentantilor cinematografelor din cadrul retelei Europa Cinemas Romania si prezentarea selectiei proiectelor de filme romanesti producatorilor francezi.