In actuala editie a Zilele Filmului Italian se va aduce un omagiu lui Pier Paolo Pasolini, la 30 de ani de la moarte. Pasolini este cunoscut in Romania pentru cateva opere cinematografice prezente in Arhiva Nationala de Filme, dar nu este foarte cunoscut ca poet, scriitor si eseist.
Vor fi proiectate, pe langa "Mama Roma", "Evanghelia dupa Matei" si "Medeea", mai cunoscute, filmul de lung metraj "Uccellacci e uccellini" ("Pasaroi si pasarele"), scurt-metrajele "La Ricotta" ("Casul"), "Cosa sono le nuvole?" ("Ce sunt norii?") si documentarele "Comizi d'amore" ("Mitinguri de amor"), "Appunti per un'Orestiade africana" ("Note pentru o Orestiada africana") si "Appunti per un film sull'India" ("Note pentru un film despre India")
Pentru a ilustra actualitatea personalitatii si ideilor lui Pasolini, va fi organizata o masa rotunda, in data de 29 noiembrie, la orele 17.00, la Institutul Italian de Cultura "Vito Grasso", in prezenta cunoscutului critic Piero Spila (vicepresedintele Asociatiei Criticilor de Film din Italia), a doamnei Silvia De Laude (care a ingrijit, impreuna cu Walter Siti, culegerea eseurilor lui Pasolini pentru Editura Mondadori) si a doamnei Silvana Silvestri, responsabila suplimentului cultural "Alias" al ziarului "Manifesto".
Totodata, vor fi prezentate patru dintre cele mai importante realizari ale regizorilor italieni apartinand "Noii Generatii", filme realizate in ultimii doi ani, cu subiecte care ilustreaza problemele familiei de astazi, anticipate de Pier Paolo Pasolini inca din anii '70.
"Il Caimano" ("Caimanul"), de Nanni Moretti, "Il Regista dei matrimoni" ("Regizorul de nunti"), de Marco Bellocchio, care vor fi distribuite in Romania de Independenta Film, "La guerra di Mario" ("Razboiul lui Mario"), de Antonio Capuano si "Anche libero va bene" ("Si liber-o e bine"), de Kim Rossi Stuart, filmul revelatie de la ultimul Festival de la Cannes.
Filmele vor fi proiectate la Sala Elvira Popescu (Bd. Dacia, nr.77).
Sursa : HotNews
Noiembrie 2006