Prin aceasta initiativa echipa Cotidianul isi propune sa stimuleze dorinta de lectura cu o carte faimoasa din literatura universala.
Criteriile care au stat la baza alegerii titlurilor care vor face parte din "Colectia Cotidianul" sunt in primul rand valoarea cartilor si in al doilea rand calitatea cititorilor carora le sunt destinate aceste carti, au declarat cei de la Cotidianul.
Colectia Cotidianul vine cu propuneri pentru orice cititor care are bune lecturi din autorii contemporani insoliti, de care se lasa provocat cu placere, si care, totodata, se simte foarte apropiat si de asa-numitele legende ale marii literaturi universale din secolul al XX-lea.
In fiecare miercuri, la punctele de vanzare a presei, ziarul va fi insotit de o carte buna si de noul supliment, "Educatie si Joburi".
Cartile Colectia Cotidianul sunt alese pentru:
- cititorul care are o vadita slabiciune pentru excentricii care s-au impus cu carti scrise impotriva curentului.
- pentru cititorii carora le plac invingatorii, dar care nu se lasa prea tare impresionati de succesul scriitorilor la moda, ci de valorile consolidate in lumea buna a literaturii universale.
- pentru acel cititor care respinge oripilat ideea de a fi un simplu consumist cultural, dirijat spre o anumita carte prin campanii publicitare, ceea ce nu-i omoara insa curiozitatea de a citi cartile momentului.
Romain Gary deschide Colectia Cotidianul cu "Ai toata viata inainte", un roman care te cucereste de la primele randuri, de un umor nebun si scris cu o verva care te obliga sa nu-l lasi din mana. O poveste simpla cu care Romain Gary a castigat Premiul Goncourt pentru a doua oara, sub pseudonimul Emile Ajar.
Odata acordat, un premiu Goncourt, prin statutul Academiei, nu mai poate fi retras, de aceea, in arhive, figureaza doi castigatori: Gary si Ajar. Semnul egalitatii intre cele doua identitati a fost pus abia in 1981, dupa sinuciderea lui Gary. In 1987, ecranizarea acestui roman, cu Simone Signoret in rolul principal a castigat premiul Oscar pentru cel mai bun film strain.
Sursa : HotNews
Septembrie 2006