.jpg)
Daca modelul a fost chiar artistul insusi, asa cum presupun astazi majoritatea expertilor, atunci acesta este foarte probabil cel mai vechi autoportret din istoria artei occidentale. O compozitie echilibrata, surprinzator de realista pentru o epoca in care pictura de sevalet inca isi cauta drumul, tehnicile si istoricul in multe tari europene, este inca un tablou de Jan van Eyck ce incanta si astazi prin forta expresiei. Distant, concentrat, cu buzele strans lipite si o anumita superioritatea, Jan van Eyck (daca este cu adevarat pictorul) lasa impresia unui artist pe deplin constient de valoarea sa, practic fara rival in acea vreme.
2. Albrecht Durer - Autoportret la 28 de ani (1500)
Poate cel mai cunoscut dintre autoportrete timpurii, realizat intr-o epoca in care erau inca destui cei care priveau cu retinere indrazneala unui pictor de a se reprezenta pe sine. Era un semn de vanitate? Era poate chiar un pacat sa fii tu insuti model? Durer, cunoscut inca din timpul vietii ca unul dintre cei mai importanti gravori europeni (poate chiar cel mai mare din istoria acestei arte), a mers chiar mai departe in acest elegant autoportret de la 28 de ani, in deplinatatea fortelor creatoare, alegand o postura de inspiratie cristica, ceea ce a socat atunci. Elegant, tanar, de o frumusete hieratica, autoportretul este una dintre capodoperele sale.
3. Rafael – Autoportret (1500)
Rafael picta acest tablou pe cand avea 23 de ani, si totul exprima inocenta, puritate, nevinovatie si chiar o candoare adolescentina in fata vietii. Cei care il cunosteau pe unul dintre cei mai importanti pictori ai epocii stiau insa ca Rafael, indragostit de excese si boema aproape in aceeasi masura cu care isi iubea arta, era foarte departe de o imagine atat de pura. De altfel este foarte probabil ca asa cum s-a intamplat si cu un alt artist ce iubea petrecerile, Caravaggio, si Rafael sa fi murit la doar 37 de ani tocmai din cauza stilului sau de viata dominat de excese. Dar in atat de putin timp a reusit nu doar sa formeze o scoala, sa primeasca numeroase comenzi si sa transforme radical arta italiana si prin extensie europeana, dar si sa stea alaturi de maestri ca Leonardo da Vinci sau Michelangelo.
4. Leonardo da Vinci – Portret de barbat in creta rosie (1510)
Chiar daca este doar un desen aceasta este probabil imaginea devenita iconica a lui Leonardo da Vinci, reprodusa in diverse medii de-a lungul secolelor, desi unii experti nu sunt cu totul convinsi ca acesta era cu adevarat chipul maestrului. Desenat in maniera ce ii era caracteristica, relativ usor de recunoscut, care avea sa fie imitata peste decenii si secole, adesea ca un omagiu adus lui Leonardo, portretul infatiseaza un barbat in varsta (Leonardo ar fi avut in jur de 60 de ani), ostenit, putin absent, insa categoric il putem asocia cu reprezentarea tipica pentru Renastere.
5. El Greco – Autoportret (1595-1600)
Cunoscut si sub titlul descriptiv de “Portretul unui batran”, este aproape in unanimitate considerat a-l infatisa chiar pe hieraticul maestru al artei religioase, o tema relativ rara in opera sa vasta si dominata de scenele incarcate de devotiune religioasa, scene din Evanghelii sau personaje si momente din mitologia greco-romana. El Greco (daca este cu adevarat un autoportret) este un barbat deja in varsta, epuizat, de o slabiciune ce il face sa para plapand si fragil, cu o pronuntata chelie si barba taiata ascutit, purtand haine elegante pentru epoca, dar transmitand oboseala si tristete. Lucrarea se gaseste astazi la MET, New York.
6. Rembrandt – Autoportret la varsta de 34 de ani (1640)
Rembrandt a iubit autoportretul, asa ca a lasat o bogata colectie de circa 100 de lucrari de gen, din care peste 40 de tablouri in ulei, o galerie ce il infatiseaza la diferite varste si care a devenit ulterior pentru cercetatori o resursa de prima importanta. Acest tablou, aflat astazi la National Gallery din Londra, il infatiseaza pe Rembrandt la apogeul succesul, imbracat elegant, cu haine scumpe si la moda, intr-o postura tipica pentru multe dintre lucrarile sale de gen. Satisfacut si sigur pe sine, bucurandu-se de triumful sau, fiind confirmat prin uriasa popularitate ca unul dintre cei mai importanti pictori din toate timpurile, parea ca nimic nu mai poate sa mearga prost in viata lui Rembrandt. Anii de batranete vor fi insa marcati de saracie si nefericire, in buna masura din cauza felului cu totul iresponsabil cu care cheltuise sumele deloc de neglijat pe care le primise pentru diverse comenzi, dar si pentru ca avea sa piarda mai multe fiinte dragi.
7. Gustave Courbet – Disperare (1843-1845)
Courbet a fost unul dintre pictorii care nu s-au temut niciodata sa provoace, sa conteste, sa ironizeze, sa ofere altceva decat norma general acceptata de colectionari si critici, chiar daca asta i-a adus atacuri din toate directiile. Ii placea sa picteze portrete ale prietenilor, primea si destule comenzi, dar era interesat si de autoportret, in care adesea mergea dincolo de o reprezentare idealizata, romantica. Dincolo de imagine era atras de explorarea acelei zone intunecate, a misterului, a dramelor si fricii din spatele unui chip frumos, iar in acest autoportret, pictat intre 1843 si 1845 a reusit sa redea un Gustave Courbet in plina criza. Cu o frumusete virila in ton cu gustul vremii, modelul este cuprins de disperare, aproape sa isi smulga parul bogat, cu chipul distorsionat si ochii mari, ficsi, dominati de oroarea existentei. A fost unul dintre tablourile de care a fost foarte multumit, l-a pastrat multa vreme si, in 1873, cand pleca in Elvetia, s-a numarat printre lucrarile pe care le-a luat cu sine.
8. Claude Monet – Autoportret cu bereta (1886)
Cand Monet picta acest tablou, unul dintre cele mai reusit autoportrete din creatia sa, locuia deja la Giverny si in afara orelor petrecute in fata sevaletului se dedica gradinii pe care o va transforma intr-un veritabil paradis si un centru de atractie pentru localnici. Fara ca probabil sa isi imagineze ca la multa vreme dupa moartea sa vor fi multi vizitatori care ajung aici pentru a vedea casa si gradina maestrului, din fericire inca pastrate si intretinute. Purtand o bereta neagra si o haina cenusie, modest, ingrijit, cu o barba impunatoare pe care ii placea sa o poarte si sa o ingrijeasca, este un Monet bine dispus, cu o anumita sclipire in ochii ce privesc tinta, un pictor care nu doar ca a ajuns in acel punct unde stie cine este si ce vrea sa faca, dar intreaga lume pare sa fie de acord cu el. Un artist impacat cu sine, care lucra la fel de intens ca intotdeauna, dar in plus gasea timp si pentru gradina si casa sa, refugiu si spatiu exterior la care visase cu siguranta de multa vreme.
9. Vincent van Gogh - Autoportret cu palarie de paie (1887)
Van Gogh a realizat mai multe autoportrete, si ca studiu de expresie, si ca o provocare pentru un artist care a fost multa (prea multa) vreme nemultumit de indemanarea, tehnica si paleta lui, considerand ca poate mai mult, dar si pentru ca era mai simplu si mai ieftin, nu avea nevoie de model. In perioadele de saracie cumplita era un mare avantaj. Unul dintre cele mai cunoscute autoportrete, adesea reprodus ulterior, este acesta, datand din 1887 si infatisandu-l pe artist cu una dintre palariile de paie ce devenisera parte din el la fel ca sevaletul, culorile si pipa. Este un Vincent matur, cu barba roscata, trecut deja de prima tinerete, serios si uitandu-se spre potentialul privitor, un Van Gogh care isi gasise deja stilul si cromatica ce ii vor aduce gloria, din pacate una postuma. Cine si-ar fi imaginat, privind acest autoportret, ca in decembrie 1888 isi va reteza urechea in urma unei crize inca misterioase, iar in vara anului se sinucide, un episod inca nelamurit pe deplin nici astazi.
10. Frida Kahlo – Cele doua Fride (1939)
Sunt cele doua reprezentari ale artistei din acest autoportret dublu doua identitati, una europeana si una mexicana, ce incearca sa ajunga la un echilibru? Este una dintre interpretarile cel mai des intalnite, si poate ca in opera adesea atat de misterioasa si greu de inteles este si una probabila. Pentru Frida Kahlo autoportretele in care se intalneau sinceritatea dureroase si simbolurile magice, traditionale sau chiar de inspiratie suprarealista au fost o veritabila terapie, care o ajuta sa suporte mai usor durerile fizice cronice si mai ales dramele din viata sentimentala. Sangele, inimile legate, forcepsul sunt doar cateva elemente fiziologic-medicale, categorie ce apare adesea in lucrarile artistei, impresia generala fiind de tristete, absenta, resemnare. Nu intamplator, pentru ca in anul in care picta acest dublu autoportret Kahlo divorta de marea ei dragoste, pictorul muralist Diego Rivera (se vor recasatori mai tarziu), punct in care s-a refugiat in arta ei pentru a putea sa suporte separarea mai usor. In alte lucrari de gen sunt prezente jungla, vegetatia luxurianta cu ecouri din Henri Rousseau, animalele (Frida Kahlo le iubea), hainele si accesoriile traditionale.
