Richard Wilson (1 august 1713 - 15 mai 1782), pictor romantic de origine galeza, a lucrat in Italia si Anglia, specializat in peisaje.
Strada Nomentana, Tate Gallery
A fost unul dintre primii pictori peisagisti britanici de notorietate. A inceput ca portretist, primul sau profesor fiind Thomas Wright, la Londra. Din 1746 incepe insa sa fie tot mai interesat de peisaj si abandoneaza treptat portretul. La sfarsitul anului 1750 pleaca in Italia si se dedica aproape exclusiv picturii peisagistice. Locuieste mai intai la Venetia, unde il cunoaste pe peisagistul Francesco Zuccarelli. In 1752 calatoreste la Roma si face parte dintr-un cerc artistic, alaturi de pictori precum Joseph Vernet si Anton Raphael Mengs. Ramane la Roma pana in 1757, lucrand mai ales pentru aristocratii englezi care veneau ca turisti in Italia. A realizat atat peisaje de mari dimensiuni, fiind influentat de Nicolas Poussin, Salvator Rosa sau Claude Lorrain, precum si numeroase desene infatisand cladiri si situri romane, pe care le va folosi la intoarcerea in Anglia pentru realizarea altor peisaje italiene.
Dintre aceste compozitii din perioada italiana cele mai reusite sunt desenele dintr-un set realizat in 1754 pentru lordul Dartmouth, care demonstreaza cat de mult isi modificase Wilson stilul, temperandu-l si adoptand tehnici ale artistilor barocului. La revenirea la Londra, in 1757, devine cunoscut si ca profesor, iar dupa 1760 incepe sa participe la expozitiile de la Academia Regala. A fost membru fondator al Academiei in 1768, iar din 1776 a ocupat postul de bibliotecar al institutiei. Chiar daca a continuat sa realizeze peisaje italiene, Wilson a inceput sa picteze si peisaje infatisand tara sa natala, influentand mai multi tineri artisti, ca J.M.W. Turner, John Constable sau John Crome. Lucrarile din perioada tarzie tind sa abandoneze compozitia formala. Multe dintre lucrarile atribuite lui Wilson, mai ales cele realizate in ultimii ani ai vietii, sunt partial opera studentilor sai.