Cea de-a treia intalnire a degustatorilor de film si arta culinara se apropie de final. Ultimul weekend la Divan Festival aduce in Portul Cultural Cetate a doua parte a simpozionului “Evadarea din Balcani”, filme de animatie din Bosnia, documentare despre Maglavit, scurtmetraje romanesti si internationale, un film controversat, drame si comedii din spatiul balcanic. Toate acestea, condimentate cu bucatarie balcanica, un spectacol culinar oferit de Taverna Sarbului, si deja traditionalul concert al celor de la Mambo Siria.
La cea de-a doua parte a simpozionului “Evadarea din Balcani” vor participa cineaștii Lydia Papadimitriou, Aleksandra Milanović-Petrović, Stefan Sidoski, Dana Duma si Mihai Fulger. Programul va continua cu un film de animatie semnat de Berin Tuzlić, regizor de animatie si autor al multor benzi desenate celebre in Bosnia si Croatia. Proiectia va fi urmata de un Q&A. Inspirat de legenda locului, programul de documentare din dupa-amiaza zilei de vineri prezinta trei filme din Arhiva Nationala de Filme despre Petrache Lupu si “Minunea de la Maglavit” din 1935. Intr-unul din filme va putea fi auzit chiar Petrache Lupu. Doua dintre productii sunt realizate de doi dintre pionierii filmului romanesc: Jean Mihail si Eftimie Vasilescu.
Seara zilei de vineri aduce in Portul Cultural Cetate un film controversat, realizat in Iugoslavia anului 1988, Frumusetea pacatului/ Lepota poroka/ The Beauty of Sin. In Muntenegru oamenii au trait de secole dupa legi patriarhale stricte, aproape neatinse de civilizatia moderna. Doi tineri soti isi cauta de lucru in zona mai liberala de pe coasta si ajung sa lucreze intr-o colonie de nudisti.
Ultima zi de proiectii a festivalului, sambata, 25 august, incepe cu un program de scurtmetraje romanesti si internationale, in prezenta realizatorilor.
Legat de tema festivalului, selectionerul Marian Tutui a ales un film din Cipru premiat la Nicosia in 2011. Proiectat in prezenta regizorului, Fish n` Chips spune povestea lui Andreas, un harnic imigrant cipriot, care parea ca a uitat de sine prajind cartofi si decide sa plece de la Londra si sa se intoarca in insula natala. Dupa ce a muncit pentru altii ca un sclav, el decide sa-si deschida un mic local unde sa serveasca peste si cartofi prajiti. Insa visul sau se transforma intr-un cosmar, fiindca, se pare, a omis un mic detaliu: Ciprul nu e totuna cu Londra!
Seara zilei de sambata aduce, in premiera nationala la Divanul degustatorilor de Film si Arta Culinara, o comedie din Muntenegru, premiata anul acesta la Paris. Vampirul local/Lokalni vampir/The Local Vampire va fi proiectat in prezenta producatoarei Milena Radonjić.
Cea de-a treia intalnire a degustatorilor de film si arta culinara se incheie cu un concert Mambo Siria.
Pe toata perioada festivalului, in Portul Cultural Cetate a avut loc expozitia foto semnata de Iulian Ignat. Pana duminica, 26 august, pot fi admirate in Valea Cinematografica 18 cadre in alb si negru surprinse la editiile precedente ale Festivalului de Film de la Cetate, in 2010 si 2011.
Divanul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este organizat de Fundatia pentru Poezie „Mircea Dinescu”, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Consiliului Judetean Dolj si Primariei Cetate (Dolj).
Sursa foto: PR-ul festivalului. Fotografia este realizata de Andi Gheorghe
D.T
editor artline.ro
August 2012