“O noapte de neuitat” (A Night to Remember, 1955) este cartea care l-a consacrat pe Walter Lord, scriitorul american care s-a dedicat mai bine de jumatate de viata documentandu-se despre naufragiul Titanicului din 1912. Volumul are la baza declaratiile a saizeci si trei de supravietuitori ai dezastrului, declaratii ce i-au permis scriitorului sa reconstruiasca fidel evenimentele celebrului naufragiu.
Walter Lord s-a nascut in Baltimore, Maryland, pe 8 octombrie 1917. A urmat studiile liceale in orasul natal, iar pe cele universitare la Princeton, absolvand in 1939. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial se inscrie la Yale Law School si obtine o diploma in drept. In perioada 1947-1950 Walter Lord a lucrat ca redactor pentru o publicatie ce aborda subiecte din domeniul afacerilor. In acest timp, scriitorul si-a dezvoltat abilitatea de a scrie, realizand mai multe carti, printre care si Getting Military Work (1951) si How to Operate Under Wage and Salary Stabilization (1951).
De-a lungul carierei, Walter Lord a scris mai multe bestselleruri cu tematica istorica maritima si militara, printre care se numara: Day of Infamy (1957), volumul fiind o reconstituire a atacului de la Pearl Harbor, A Time to Stand (1961), o carte ce descrie evenimentele de la Fort Alamo, Incredible Victory, ce are ca tema batalia de la Midway, Peary to the Pole (1963) si multe altele. Scriitorul a murit in apartamentul sau din Manhattan, pe 19 mai 2002, decesul survenind ca urmare a complicatiilor aparute in urma bolii Parkinson de care acesta suferea de foarte multi ani.
Noiembrie 2013
A.I.
editor artline.ro