Un roman finalist Man Asian Literary Prize 2012”Vreme ciudata la Tokio” este doar la prima vedere o poveste de dragoste. Sau nu este doar atat. Tsukiko a ajuns la varsta de 38 de ani. Este singura, isi petrece zilele fie la slujba pe care nici nu o iubeste, dar nici nu o detesta (in timp chiar si banalul devine suportabil), iar timpul se scurge in liniste, egal cu sine si fara ca nimic deosebit sa i se intample. Chiar si zgomotul, agitatia, frenezia din Tokio ii par detaliile unui tablou indepartat. Doar ca asa cum se intampla intotdeauna aceasta rutina este tulburata in ziua in care Tsukiko revede un fost profesor de liceu, mai in varsta decat ea cu trei decenii, caruia ii va spune pur si simplu sensei. De ce? Cum se intampla adesea cand trecutul se estompeaza, iar ceea ce parea crucial apare doar ca un cadru voalat, Tsukiko nici macar nu isi mai aminteste numele lui.
Treptat intre cei doi se formeaza insa o legatura neasteptat de puternica, prietenia dintre doi oameni singuri care (poate fara sa o recunoasca) au asteptat mereu pe cineva care sa umple acel gol. Se intalnesc tot mai des, mananca impreuna, se plimba, vorbesc, se descopera, inteleg ca in ciuda diferentelor de tot felul – cea de varsta este doar una dintre ele – cumva pot ajunge sa se completeze reciproc daca vor avea suficient curaj. Si daca vor gasi acele detalii ce trebuie incetul cu incetul slefuite, eliminate, pentru ca ei doi sa se potriveasca perfect. Iar ceea ce parea doar o prietenie si un refugiu din fata solitudinii ar putea sa fie acea solutie indelung cautata.
Hiromi Kawakami, Vreme ciudata la Tokio, editura Polirom, 2020
