Visotki, Vladimir Semionovici s-a nascut la 25 ianuarie 1938 la Moscova. Poet, cantaret si actor, a erupt in anii ’60 intr-o Uniune Sovietica in care inchistarea sociala era cuvantul de ordine.
Opera sa are o nuanta satirica profunda, fapt ce l-a facut idolul a milioane de rusi - mai cu seama tineri - ce se regaseau in acest artist rebel, greu de „digerat" de autoritati.
Cu aura unui marginal, asemanat mai apoi cu James Dean - un alt rebel al epocii - Visotki si-a marcat epoca precum un super-star hollywood-ian, impunand o moda si devenind un „icon" pentru o societate in care se opera cu concepte in stahanovism. Dovada popularitatii? La funeraliile sale au participat un milion de oameni.
A scris peste o mie de melodii, prin care a castigat popularitatea intregului popor rus, dar si nemultumirea partidului comunist. Versurile sale erau foarte critice la adresa sistemului, mai ales pentru ca temele abordate de Visotki erau cu precadere „deviationiste".
Sexul, alcoolul, bataile de strada erau tematici predominante in melodiile sale. Tocmai din aceste motive muzica sa a fost distribuita la negru. Pe sub mana, asa cum circula si opera lui Soljenitin, Numai dupa moartea sa, Gorbaciov a permis inregistrarea unui album retrospectiv ce continea 20 de melodii.
Voce dizidenta
Intr-o Uniune muncitoreasca a popoarelor sovietice, apare in anii ’60 un nou curent muzical de masa. In acesti ani, un grup restrans de poeti, actori, muzicieni incep sa-si interpreteze propriile creatii, folosind doar o chitara acustica. Este ceea ce se va numi ulterior stilul "barzilor".
Printre cei mai mari reprezentanti ai acestui stil se numara Vladimir Visotki si Bulat Okudjava.
Textele lor erau extrem de profunde. Concertele lor - mai mult decat simple insiruiri de melodii. Se citeau versuri, se comenta, se canta.
Admirat in toate cercurile societatii ruse, considerat o voce dizidenta, dar nu un dizident, Visotki a fost acceptat de Rusia Sovietica drept actor, dar niciodata ca muzician. Muzica sa a ajuns insa pe coloana sonora unor filme laudate de critica, cum ar fi Les soviets plus l’electricite, care chiar incepe cu "Magadan", celebra piesa a lui Visotki.
Destin hamletian
"Inima ta, obosita si hartuita de excese fara numar si fara sfirsit, inceteaza sa mai bata. Pentru prima data asta s-a intimplat intr-o zi sufocanta, 25 iulie 1979, in Samarkan, in timpul spectacolului ("Hamlet", n.n. - Vladimir Visotki juca rolul principal), tu ai cazut, fara rasuflare, chiar pe scena. Injectia in inima te-a intors la viata.
Insa exact peste un an, pe 25 iulie 1980, intilnirea cu moartea n-a mai putut fi evitata", scria Marina Vlady, cunoscuta actrita franceza si cea de-a treia sotie a lui Visotki.
Martorii vremii spun ca in momentul mortii sale, tara parca a paralizat. Oricat a incercat statul sa controleze momentul inmormantarii „bardului", nu a reusit. Din toata sovietele au sosit la Moscova un milion de oameni ca sa-si ia ramas bun de la inegalabilul Vladimir Visotki.
