Prozator, traducator si umorist roman, Vlad Musatescu s-a nascut pe 4 mai 1922 la Pitesti, ca fiu al lui Eftimie Musatescu si al Olgai Marincu. Musatescu urmeaza Liceul Militar "D.A. Sturdza" din Craiova (1933-1936) si Liceul Militar "Ferdinand" din Chisinau (1936-1939), dar fara a obtine diploma de bacalaureat.
Isi face debutul in literatura in paginile Universului Literar cu nuvela "Maruca Schiavoni", publicata in 1942. Un an mai tarziu ii apar primele carti pentru copii, "Bobby Felix Fat-Frumos", "Magdalena si Tirtoi" si "Pogonici Ariciul".
Vlad Musatescu este autorul a numeroase carti pentru copii si adulti, a scris in special parodii politiste si a tradus din opera unor mari scriitori, precum Kipling, J. London, Cronin, Dylan Thomas si Caldwell. Primul sau roman, "La Sud de Lacul Nairobi", a fost publicat in 1945 la editura locala ABC. Romanul este unul dedicat adultilor, si dezvaluie tainele vietii de explorator.
Musatescu a desfasurat si o bogata activitate publicistica, a fost secretarul editurii ABC, machetator la diverse edituri si reviste precum Flacara, Gazeta literara si Cinema, sef tehnic, si redactor la ziarul Inainte si la Editura Europolis.
Dupa o lunga perioada de tacere, scriitorul revine abia in anii '70 cu o colectie de texte comice, subintitulate "Jocurile detectivului Conan", reeditate in 1978 cu titlul "Extravagantul Conan Doi". Aceasta colectie cuprinde volumele: De-a v-ati ascunselea (1974), De-a puia-gaia (1975), De-a baba oarba (1976), De-a baza (1977).
Musatescu scrie si un volum de poezii, "Cerbul din oglinda", publicat in 1984. Cele mai multe carti ale lui Musatescu sunt scrise la persoana intai, iar faptele, locurile si personajele sunt inspirate sau luate direct din viata scriitorului. Din 1948 Vlad Musatescu devine membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Scriitorul a decedat pe 4 martie 1999.
Sursa foto: Wikipedia
A.I.
editor artline.ro