28 septembrie 2006 - Sala Palatului |
Violonistul și compozitorul maghiar Edvin Marton, cunoscut pentru spectacolele pe care le susține împreuna cu patinatorul Evgheni Plușenko, va fi prezent la Sala Palatului, în compania Orchestrei din Monte Carlo și a trupei de dans Brioni (organizatori Amphitrion). Edvin Marton este considerat unul dintre violoniștii cu cel mai mare succes din lume. Câștigator al premiilor "Vioara de Aur" și "Emmy 2006", artistul este urmarit de fiecare data în cadrul Campionatelor Mondiale de Patinaj de catre mai mult de 280 de milioane de oameni, alaturi de Evgheni Plusenko (campion mondial și olimpic en-titre), pe care îl acompaniaza pe gheața. Marton a evoluat și împreuna cu alți muzicieni, precum Seal, Zucchero, Placido Domingo sau Gloria Gaynor. Concertul din România a lui Edvin Marton va fi susținut cu o vioara Antonio Stradivarius din 1698, estimata la nu mai puțin de patru milioane de dolari și donata artistului pâna la sfârșitul vieții sale de catre Banca Elveției. În întreaga lume exista doar opt viori de o asemenea calitate, cele mai multe în muzee. Biletele pentru spectacol au prețul între 50 și 150 lei, în funcție de locul ocupat în sala si se vor pune în vânzare începând cu 1 august la Sala Palatului, Magazinele Diverta, Carrefour Orhideea, Carrefour Feeria și online la www.bilete.ro. |