În perioada dintre Crăciun şi Bobotează, când se crede că o lume moare şi o alta se naşte, că au loc lupte între forţe benefice şi malefice, măştile sunt folosite ca rituri de protecţie. Jocul cu măşti capătă rezonanţe aparte, iar spectacolul - chiar dacă atenuat în actuala lume citadină - trezeşte în asistenţă fiori de spaimă. De secole, “Turca”, “Ursul” ori “Căluţii” se bucură de o mare popularitate, iar alături de aceste personaje principale se formează adevărate alaiuri de “ciufuri”, “hâzi”, “dubaşi”, “moşi”, “babe”, “ţapi“ şi alţii. Cel mai practicat este jocul “Turcii”, al cărei cap cioplit din lemn are maxilarul inferior mobil, pentru a “clămpăni”. Coarnele sunt fie din lemn, fie de capră sau cerb şi susţin mărgelele şi basmalele fetelor, panglici şi ciucuri, beteală, busuioc etc. Purtătorul acestei măşti dansează frenetic în fiecare casă colindată, acompaniat de “fluieraş”. Turca petrece împreună cu ceata de feciori, se amuză speriind femeile, copiii şi “moare” în final violent, prin lovire cu ciomagul, pentru a renaşte la Anul Nou. Înainte de a muri, Turca joacă solitar, în centrul satului, dansul său fără egal fiind numit “jocul cel mare”.
Bucuria copiilor rămâne, fără îndoială, mersul cu pluguşorul sau cu sorcova. În aceste zile, îşi confecţionează sorcova, îşi recondiţionează pluguşorul, clopoţeii şi repetă urările cu care ne vor intra în case în ultima seară din an.
