Cum sa te adaptezi atunci cand lumea din jurul tau se schimba atat de rapid, iar valorile si lucrurile in care credeai pana mai ieri par depasite, vechi, inutile? Vieti duble este povestea romantica, adesea amuzanta si uneori de o trista nostalgie a lui Alain, un editor parizian de succes si un nume in bransa, interpretat magistral de Guillaume Canet, care incearca din greu sa se obisnuiasca la randul sau cu schimbarile aduse de mult discutata revolutie digitala. Dar cand toata viata te-ai ocupat de carti este imposibil sa accepti ca poate in curand ele nu vor mai exista fizic. Ca totul se schimba atat de rapid in jurul tau si noile generatii iti vor fi straine. Ca noul manuscris al unuia dintre autorii cu care ai colaborat de multa vreme nu este nu doar pe placul tau, dar s-ar putea sa fie si un esec de public. Mai ales ca nu vezi in noul roman al lui Leonard (Vincent Macaigne) decat o poveste de mana a doua a legaturii acestuia cu o vedeta cam de acelasi calibru. Si in aceasta lume diferita cum va rezista si o casnicie, mai ales dupa multa vreme, in special cand este sub un adevarat "asediu" din partea social media a noilor tehnologii.
O naratiune filmica despre dragoste, schimbare, prietenie, identitate si despre cum poti sa accepti noul.