In urma cu cateva zile, Victor Socaciu lansa o intrebare pe blogul sau: „Sunteti de acord ca Televiziunea Romana sa scoata de sub interdictie manelele si sa le difuzeze strict in emisiunile etniei rrome?“. Folkistul doreste sa propuna Directiei de programe din TVR sa accepte acest lucru.Membru in Consiliul de Administratie al TVR, Socaciu are in intentie sa propuna colegilor sai difuzarea manelelor numai in emisiunile etniei rrome. „Televiziunea Romana, in urma cu cativa ani, a interzis difuzarea manelelor pe post. Ca membru al CA ma gandesc sa propun Directiei de programe SRTV sa scoata de sub interdictie manelele, dar acestea sa fie difuzate doar in emisiunile etniei rrome“, nota cantaretul pe blogul sau. Socaciu crede ca astfel se va localiza exact originea acestui gen de muzica. Pe de alta parte, TVR ar scapa si de unele acuzatii de discriminare in raport cu un mod de exprimare al unei etnii conlocuitoare: „Nu e normal ca un mod de exprimare al unei minoritati sa fie cu desavarsire interzisa pe postul public“, ne-a declarat artistul. Propunerea lui Socaciu vrea sa fie o pledoarie pentru pastrarea identitatii r
omanesti, cat si a celei tiganesti. „Manelele nu mai provoaca stupoare. Ele au fost asimilate si, ceea ce mi se pare periculos, si asumate“, a mai explicat folkistul, care declara ca se simte agresat de acestea, cand le aude intr-un spatiu public. Deranjant la manele, spune Socaciu, este filosofia ieftina si grosolania textelor. De aceeasi parere este si George Pruteanu, fost membru in CA al TVR, care spune ca „manelele au vulgarizat Romania. Nu stiu daca cenzura e potrivita, insa as recomanda TVR sa evite difuzarea lor. Si nu pentru ca e vorba de etnia rroma. Prostul gust n-are etnie“. Pruteanu mai spune ca un post national de televiziune are si menirea de a face educatie, iar prin manele se ajunge la „topenie“. „Nu cred ca e cazul ca la televiziunea cu „bataia cea mai mare“ sa patrunda trivialitatile“, a conchis acesta.