Victor Erofeev, unul dintre cei mai importanti si mai controversati scriitori rusi contemporani, s-a nascut la Moscova pe 19 septembrie 1947. Fiul unui diplomat sovietic, Victor Erofeev si-a petrecut o parte din copilarie la Paris, motiv si pentru care o mare parte din opera sa a fost tradusa din limba rusa in limba franceza. A absolvit in 1970 Facultatea de Filologie a Universitatii de Stat din Moscova, iar in 1973 studiile postuniversitare ale Institului Literaturii Universale din Moscova. In 1975 a obtinut titlul de doctor in filologie cu teza ”Dostoevski si existentialismul francez”, aparuta in volum separat in SUA in anul 1991.
In 1979 atrage atentia asupra sa tiparind in samizdat almanahul Metropol, in care au publicat multe dintre numele mari ale literaturii sovietice, ceea ce duce la excluderea sa din Uniunea Scriitorilor din URSS. In aceasta perioada, tatal sau, Vladimir Erofeyev, fostul interpret al lui Stalin, a fost obligat sa demisioneze si sa puna capat carierei sale diplomatice. Din acest moment Victor Erofeev a fost considerat un disident, iar scrierile sale au fost interzise. Publicul din URSS a avut din nou acces la operele sale abia in 1988, odata cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov.
Sub semnatura scriitorului Victor Erofeev au aparut volumele: Viata cu un idiot (1980), Frumoasa rusa (1990), In labirintul intrebarilor blestemate (1996), Judecata de apoi (1996), Barbatii (1997), Florile rusesti ale raului (1997), Labirintul II (2002), Buricul (2003), Stalin cel Bun (2004), etc.
In prezent, Victor Erofeev locuieste in Moscova si este membru al Pen-clubului din Rusia. Este laureat al Premiului Nabokov (1992) si cavaler al Ordinului francez pentru Arta si Literatura (2006) si al Ordinului Legiunii de Onoare (2013). A fost distins cu premiul italian Mondello (2009). Este redactor-sef al editiei The Penguin Book of New Russian Writing.
Iulie 2015
A.I.
editor artline.ro