Discutiile de dupa lectura au pornit de la relatia speciala pe care Herta Muller o are cu limba - si nu doar cu germana: "Cand am inceput sa invat limba romana, aveam 15 ani si locuiam deja la oras. Nu stiam aproape deloc romaneste, pentru ca in satul in care m-am nascut nu erau romani. La oras, am invatat limba pe strada, iar ceea ce m-a fascinat a fost sa observ contradictiile dintre limbi. Nu e vorba numai ca o planta are alt nume, dar limba se uita altfel la acea planta: o lacramioara e o lacrima mica, asa cum in germana un clopotel e un clopotel". Asa se face ca, de pilda, in traducerea colajelor din "In coc locuieste o dama", Nora Iuga a folosit de multe ori alte cuvinte decat echivalentul semantic direct, tocmai pentru a pastra imaginea poetica.
"Mi s-a parut intotdeauna ca in romana metaforele sunt foarte senzuale, merg direct la tinta", spune Herta Muller.
Nu numai limbile in sine sunt diferite, dar "Si relatiile cu o limba sunt diferite. Eu am cu romana o alta relatie decat am cu germana. Intimitatea aceea de la sine inteleasa pe care o am cu limba germana imi lipseste in romana, si noroc ca este asa! In romana mi-e usor sa fac ce vreau, pentru ca-mi da libertatea sa ma joc, nu ma simt responsabila. Iti inveti limba materna asa cum inveti sa umbli, o primesti gratis, o vorbesti din instinct, pentru ca altfel ai innebuni. Ai innebuni daca ar trebui sa-ti faci tot timpul ganduri despre ce inseamna fiecare lucru. Imaginile poetice ne distrug daca intervin acolo unde nu avem nevoie de ele, de aceea cred ca poezia atrage de multe ori oameni labili psihic. Literatura te poate intari, dar te poate si distruge, am simtit asta singura, uneori poate veni atat de puternic, incat e insuportabil."
Poezia din "Este sau nu este Ion" a fost o surpriza pentru multi dintre cititorii Hertei Mller: "Colajele astea au fost mica mea socoteala cu limba romana. Am zis sa incerc si a mers, mi-am dorit ca, o data, sa ma lase si limba romana sa fac ce vreau cu ea. Dar n-as putea scrie direct in romana. Daca am cuvintele, le simt, le simt sensurile, dar nu le pot face de la mine. Colajele in romana sunt scrise altfel, pentru ca am o altfel de relatie cu limbajul. Insa depinde si de material, l-am gasit in "Plai cu boi" si mi-a placut, fiindca vocabularul meu e cel al omului simplu. Cea mai frumoasa limba romana e cea cotidiana, si pe asta am invatat-o, la Tehno-Metal (unde Herta Mller a fost traducatoare in anii '80, n. red.), cu muncitorii. Am invatat mai mult din muzica populara romaneasca decat din avangarda". Desi nu mai vorbeste decat rar romaneste de cand traieste in Germania, Herta Mller simte in continuare particularitatile limbii: "Limba romana a strazii are ceva ce nu exista in germana, e rezistenta la kitsch. Multe diminutive pe care romana le foloseste curent ar suna vulgar traduse in germana. Romana e dulceaga, dar nu e taioasa. In germana gasesti greu rime, in romana trebuie sa fii atent sa nu rimezi, asta da muzicalitatea limbii".
Ceea ce te bantuie, totusi, va fi intotdeauna limba cu care ai crescut: "Asta e relatia speciala pe care nu o ai decat cu limba materna. Cioran mi-a povestit odata ca a refuzat sa vorbeasca romaneste, dar limba tot a venit peste el: "E groaznic, mi-a zis, de cand sunt batran visez in romaneste si n-am ce face!". Si-l inteleg: nu mai vorbesc dialectul de la mine din sat (cel svabesc, n. red.) decat cu mama, dar stiu ca nu l-as uita niciodata."
Herta Mller a publicat, de asemenea, in traducere in Romania romanele "Inca de pe atunci vulpea era vanatorul" (Univers), "Animalul inimii" si "Regele se-nclina si ucide" (Polirom), relatia cu limba si efectul aneantizant al dictaturii asupra libertatii spiritului fiind temele constante ale scriiturii ei. Herta Mller a obtinut numeroase premii in Germania si Europa si a fost de doua ori propusa pentru Premiul Nobel pentru literatura.
