„Viata mea si psihanaliza", publicata prima data in 1925, este scrisa de Freud in bine-cunoscutul sau stil convingator, direct si sincer. Pe langa colaborarile si controversele mai mult sau mai putin aprinse avute cu diferite figuri marcante ale psihologiei moderne, printre care si C.G. Jung, Freud isi expune propria dezvoltare intelectuala si profesionala, ce coincide practic cu nasterea si dezvoltarea conceptelor si a metodei psihanalizei. In cuvintele sale (scrise in 1935), „aceste pagini sunt strabatute de doua teme: povestea vietii mele si istoria psihanalizei; ele sunt strans intretesute. Aceasta autobiografie arata in ce fel a ajuns psihanaliza sa reprezinte intregul continut al vietii mele si presupune in mod corect faptul ca nicio experienta personala nu prezinta interes in comparatie cu relatiile pe care le am cu aceasta stiinta”.
Sigmund Freud
Sigmund Freud (n. 6 Mai 1856 - d. 23 Septembrie 1939), a fost un medic neuropsihiatru austriac care a fondat metoda psihanalitica a psihiatriei. Freud este renumit pentru teoriile sale legate de inconstient si mecanismele sale de refulare, pentru introducerea practicii clinice a psihanalizei in tratarea psihopatologiei prin intermediul dialogului intre pacient si psihanalist.
Sigmund Freud - despre istoria miscarii psihanalitice
„Psihanaliza este creatia mea; vreme de zece ani, m-am ocupat singur de acest domeniu si tot vreme de zece ani doar asupra mea s-au abatut criticile prin care contemporanii mei isi exprimau nemultumirea asupra psihanalizei, cat si capriciile lor de moment. Cred ca si astazi, cand nu mai sunt deloc singurul psihanalist pe pamant, nimeni nu intelege mai bine decat mine ce este psihanaliza, prin ce difera ea de alte modalitati de explorare a vietii psihice, ce se poate desemna prin termenul de „psihanaliza” sau cum ar mai putea fi ea denumita."
Editura Herald
Mai 2016