N-aveti idee cat de plicticoasa este o seara petrecuta intr-un sex shop! Ar fi fost exact acelasi lucru daca Dorina, personajul principal al istoriei cu pricina (Tania Popa ar convinge si pe post de pacienta in coma, atat de talentata e), ar fi lucrat la posta sau la APACA. Tot parasita, cu un copil din flori si un tata nostalgic (Constantin Dinulescu), suspinand dupa epoca Ceausescu ar fi fost, doar ca altfel costumata, ceea ce ar fi dat mai putine ocazii de a se afirma scenografei Alina Herescu, a carei imaginatie mai coloreaza putin, din fericire, spatiul anost in care se petrece actiunea. Actiune putina, trenanta si nefinalizata, ceea ce face din "Viata mea sexuala", in ciuda eforturilor actorilor, un spectacol destul de plicticos.
Scris in fuga, de un autor care se plictiseste spre final si pune punct brusc povestii, abandonandu-si personajele fara menajamente si expediind actiunea cu o explicatie "din off", textul este calcaiul lui Ahile. Citind in ultima vreme duzini intregi de piese romanesti noi se intampla sa stiu ca "recolta" nu e deloc grozava, prin urmare nu contest ca "Viata mea sexuala" se prea poate sa fi fost cu adevarat "cea mai buna piesa a anului 2004", desemnata la concursul lansat de editura UNITEXT. Nici nu vreau sa ma gandesc cum aratau celelalte.
Dar mai conteaza si cum anume este montat un text, cata apetenta pentru a-l aduce in scena are regizorul care semneaza spectacolul si cata disponibilitate de a lucra in echipa - cu eventuale modificari si rescrieri - are autorul dramatic. Mai presus de toate, conteaza ca toti cei implicati sa-si doreasca cu adevarat sa spuna ceva, sa vorbeasca unui public despre ceva ce-i framanta cu adevarat. In cazul de fata lipsesc mai toate aceste elemente.
L-ai putea banui pe autor ca vrea sa comunice o singura idee, oricum extrem de discutabila - anume inutilitatea Revolutiei din 1989 -- dar si aceasta este "aruncata" intr-o discutie "la betie", in care se vehiculeaza clisee arhicunoscute gen "Revolutia a fost facuta si pentru mine!", de natura a starni automat repulsia ascultatorului fata de subiect. Care merita, orice s-ar spune, ceva mai mult decat atat. Morala: nu va luati dupa titlu, decat in cazul in care vreti sa va binedispuneti afland ca, oricum ar fi ea, viata dumneavoastra sexuala e incomparabil mai interesanta decat aceea de pe scena Nationalului. cristina.modreanu@gandul.info
Cristina MODREANU