Spectacolul "Un tango mas" ("Inca un tango"), in care protagonistii Razvan Mazilu si Monica Petrica se intorc la forma primara a tangoului argentinian, se joaca maine-seara, la Teatrul Odeon.
Razvan Mazilu spune ca in spectacolul montat de Alexandru Dabija e vorba despre singuratate si orgoliu, despre inaltare si cadere si, cel mai mult, despre emotie si frangere, intr-un spatiu de mahala. Spectacolul se joaca cu casa inchisa de la premiera de pe 12 mai.
EZV: Ce te-a fascinat in tangoul argentinian? De ce acest spectacol?Razvan Mazilu: Provocarea este de a ma raporta eu, in calitate de coregraf de dans contemporan, la acest mare fenomen cultural care este tangoul argentinian.
Spectacolul se vrea a fi unul de tangou, dar si "despre" tangou. Nu are un story, nu este narativ si nici nu am vrut sa mimam atmosfera de Buenos Aires - totul se poate petrece in Argentina sau aiurea, nu are importanta.
M-au interesat mai mult teme, ca relatia barbat-femeie, dragostea, singuratatea.
Costumele colegilor tai, cu exceptia costumului tau si al Monicai, sunt lipsite de stralucire. De ce s-a ales varianta asta? Totul se petrece la margine de oras. Tangoul nu s-a nascut in saloane snoabe, in lux, ci in bordeluri si carciumi.
Kitsch-ul asumat si deriziunea s-au impus astfel de la sine in spectacol. Eu si partenera mea suntem ca doi excentrici aterizati intr-un astfel de spatiu.
Nu te-a deranjat amatorismul grupului de la Clubul Tangotangent, alaturi de care dansezi?Tocmai in asta consta provocarea - sa punem fata in fata lumea dansatorilor profesionisti si pe cea a neprofesionistilor, intr-o incercare de a destructura limbajul de tangou clasic si de a-l mixa cu elemente de dans contemporan.
Intr-adevar, acesti oameni nu au nicio legatura cu lumea dansului profesionist si au joburi dintre cele mai diverse, dar au ca suprema pasiune tangoul argentinian, pe care-l danseaza asa cum se danseaza in orice local, in orice club de tangou din lume.
Cum ai colaborat cu regizorul Alexandru Dabija? Care a fost amprenta lui la textura acestui spectacol?Este foarte interesant cum lucreaza un regizor de teatru la un spectacol de dans: il articuleaza, ii rotunjeste momentele, creeaza tensiunea, pune semnele de punctuatie. Umorul, ironia din spectacol i se datoreaza lui Sandu Dabija.
Cum ai lucrat cu partenera ta, Monica Petrica? Care sunt resorturile momentului vostru de dans pe masa, din final, ce emotioneaza prin ideea de frangere a femeii prin iubire?Monica este o excelenta balerina si un om cu totul special, de mare clasa, un artist dezinhibat si fara prejudecati. Toti spectatorii ne-au semnalat secventa de dans de pe masa de doi metri patrati ca pe un moment plin de emotie, in care fiecare se poate regasi.
La un moment dat, un dansator recita un monolog despre tangou. Subscrii ideii ca tangoul este un dans orgolios?E vorba de fapt despre versurile unui cantec celebru, "Asi se baila el Tango" ("Asa se danseaza Tangoul"), scris in 1942.
Versurile sunt scrise de Marvil - pseudonimul lui Elizardo Mart’nez Vilas, iar interpretarea cea mai faimoasa apartine lui Alberto Castillo, cel care canta piesa si in spectacolul nostru. Putem spune ca aceste versuri reprezinta un fel de "ars poetica" sau... tango-etica din perspectiva lui Vilas si contin o lista de gesturi, miscari de tangou si suite.
Cine poate executa miscarile si poate planifica succesiunea lor poate sa danseze efectiv pe versuri.
Care sunt urmatoarele tale proiecte?Lucrez la coregrafia spectacolelor "Burghezul gentilom", la Teatrul National, si "Hamlet Machine", la Odeon. In toamna, doresc sa fac o gala de dans "Razvan Mazilu si invitatii sai", cu invitati din strainatate, ale carei incasari sa fie donate liceelor de coregrafie din tara.
