Miercuri, 22 aprilie 2015, ora 11.00, la sediul Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova, din Ploiesti, strada Toma Caragiu, nr. 10, in cadrul proiectului ”Expozitia lunii”, va avea loc vernisajul expozitiei temporare ”Cercetari arheologice la conacul Pana Filipescu”.
Expozitia prezinta rezultatul cercetarilor arheologice preventive desfasurate in perioada mai – iunie 2014 la conacul ”Pana Filipescu” din Filipestii de Targ, judetul Prahova. Cercetarile au fost prilejuite de proiectul de restaurare si consolidare a Conacului “Pana Filipescu”, monument istoric si de arhitectura laica si a avut ca scop identificarea eventualelor constructii sau faze constructive mai vechi ale conacului.
Conacul “Pana Filipescu” este un monument de arhitectura ridicat la mijlocul secolului al XVII-lea (1650), de catre marele logofat Pana Filipescu, sotul Mariei Cantacuzino, fiica cea mare a postelnicului Constantin Cantacuzino. Construit in stil traditional, cu foisor si coloane, cu parter inalt si beciuri cu usi largi, se incadreaza perfect in arhitectura epocii, o arhitectura ce se caracterizeaza prin aparitia stilului brâncovenesc, primul stil arhitectural romanesc original.
In urma cercetarilor arheologice preventive de la conacul Pana Filipescu au fost identificate structuri constructive mai vechi si mai multe etape de evolutie a acestei constructii. Astfel, a fost documentata existenta unei constructii din zid anterioara ridicarii actualului conac, dispusa pe axul nord –sud si care cel mai probabil avea o pivnita cu doua intrari, pe laturile de sud si de nord, corespunzând lateralelor sale. Aceasta prima constructie avea dimensiuni mult mai mici decât cladirea conacului Pana Filipescu.
In partea de nord a conacului au fost identificate trei constructii patrulatere, care au avut ca principala functionalitate pe cea de depozit de gheata (”ghetarie”), ele au fost edificate la momente diferite. Dintre acestea doar una este anterioara actualului conac, dar a fost utilizata si dupa ridicarea acestuia. Celelalte doua au fost construite ulterior din nevoia de a creste capacitatea de depozitare. Aceste constructii isi pierd utilitatea simultan, fiind mai apoi utilizate ca si spatii menajere.
20 aprilie 2015