Foto: roplace.ro- Incepand din 6 iunie, Palatul Mogosoaia organizeaza un regal de sculptura contemporana. Amplei retrospective a maestrului Vasile Gorduz din salile palatului, intervenţiilor plastice din spatiile gradinii si ale curtii datorate tinerei plasticiene Raluca Ghideanu, li se alatura o incintanta expozitie de sculptura si pictura semnata de doi artisti ieseni: Gabriela Drinceanu si Sabin Drinceanu.
Alaturarea marcheaza nu doar distanta usor sesizabila dintre doua ethosuri care determina pina la urma stilurile, ci chiar schimbarea de miza operata de noua generatie de plasticieni in privinta receptarii operei.
Lucrand impreuna pictura bisericeasca, dar si pe teritoriul actiunii culturale, prin fundatia Axa, Gabriela si Sabin Drinceanu impartasesc in mod evident o spiritualitate comuna care-i modeleaza si defineste insa in chip categoric diferit. De aceea a-i expune impreuna este o incercare – pe cat de provocatoare, pe atat de fructuoasa prin complementaritatea rezultatelor.
Spirit dionisiac, Gabriela Drinceanu aduce nelinistea, ruptura, gestul care clameaza, sau dimpotriva, reprima in adinc, ascunde pe jumatate, gindul, trairea, drama. si pentru ea, sculptura inseamna in primul rind silueta in spatiu, figura aproape plana, ale carei mici accente si accidente plastice nu-i modifica esential receptarea ca prezenta diafana, alcatuire tainica, situata intre lumi, asemeni umbrelor din teatrul japonez.
Si pentru ea sculptura inseamna afirmarea unui gind in cetate, (rasplatit, de la debut, cu nu mai putin de 8 premii nationale si locale) dar este expresie a unui ethos dinamic si capricios, cind imperios si patetic, tinjind dupa ceva de neatins, cind interiorizat, ascuns in fibra materiei si-n urma pensulei care modeleaza discret imaginea intruchipata in lemn, developind-o ochiului ce cauta un sprijin spre a intelege. Demersul ei plastic, extrem de bogat si promitator, se situeaza intre neoexpresionismul anilor 90 si traditionalismul ortodoxist caruia ii imbogateste identitatea cu expresia unor tensiuni spirituale autentice.
Spirit apollinic, Sabin Drinceanu aduce in pictura sa calmul nesfirsitelor cuprinderi ale meditatiei. Mari pinze albe, itesc infiorari monocrome, primesc pecetea luminoasa a soarelui sau urma subtire a vremii, reunind simbolic fragmente de vechi tesaturi, sau documente, pagini dactilografiate, ori pur si simplu notatii obsesive.
Autorul le-a numit temple; e doar o sugestie de lectura pentru un public obisnuit sa primeasca explicatii si o comoditate a celui invatat sa picteze biserici dupa traditie si predanie. Se simte insa clar, in cele mai recente picturi, faptul ca in curind se va elibera de aceasta explicitare exterioara aprofundind prin expreia plastica mesajul implicit al culorii, materialitatea ei concreta pe care o doreste sublim diafana.
Iunie 2010
