Emile Jean Horace Vernet (30 iunie 1789 - 17 ianuarie 1863), artist francez, a realizat in special scene orientale si scene de batalie. A fost cumnatul lui Hippolyte Lecomte si socrul lui Paul Delaroche.
S-a nascut in apartamentele tatalui sau, Carle Vernet, de la Palatul Louvre, unde locuise si bunicul, Joseph Vernet.
Pe langa aceasta ilustra ascendenta artistica si a influentelor familiale a avut o cariera fulminanta datorita talentului, usurintei surprinzatoare cu care lucra si mai ales prolificitatii. Isi incepe studiile artistice in atelierul tatalui, continuate mai tarziu sub indrumarea lui Francois-Andre Vincent pana in 1810, cand pentru prima oara candideaza pentru Prix de Rome, insa fara succes. Participa prima oara la Salon in 1812, iar in 1814 primeste Legiunea de Onoare pentru rolul jucat in apararea Parisului, experiente reprodusa in "La Porte de Clichy: la defense de Paris, 30 mars 1814" din 1820, o compozitie care reprezenta si un manifest al opozitie liberale.