Povestea orasului din Campia Inalta a Traciei incepe circa 4000 de ani in urma, in perioada cand domeniul feudal era stapanit de acest neam razboinic amintit de parintele Istoriei, Herodot. In secolul IV i. Hr., cea mai mare asezare din Tracia este cucerita de Filip al Macedoniei si primeste in cinstea acestuia numele Philippopolis. Cu toate ca in marea lor ambite tracii vor recapata controlul asupra orasului, aceasta stare fericita de fapt nu va dura decat pana in secolul I d. Hr, cand regiunea este anexata irevocabil Imperiului Roman dupa mai multe batalii.
In prezent, Plovdiv continua sa reprezinte un nod economic si comercial major in sud-estul Europei. Numarand peste 350.000 de locuitori, Plovdiv nu este doar cel mai important oras dupa Sofia, ci deopotriva unul dintre cele mai reprezentative exponate din Bulgaria in materie de cultura si civilizatie antica.
Asemenea Romei, capitala Imperiului Roman, asezarea se extinde pe 7 coline lucru ce-i confera un simbolism si o frumusete aparte. Din fericire, chiar daca blocurile cenusii reprezinta o fractiune buna din spatiul construit, vestigiile arheologice, muzeele si monumentele de arhitectura nu lipsesc nici ele. Centrul vechi este un popas obligatoriu pentru oricine doreste sa intre in contact cu arhitectura locala de secol XIX sau mai veche. Cartierul istoric este un labirint de strazi pavate, flancate de frumoase vile caracterizate de fatade colorate si etaje superioare sustinute de coloane.
Intr-una din cladiri veti descoperi Galeria de Arta si Muzeul Philippopolis cu interiorul sau admirabil decorat in maniera neoclasica. Fostul conac seamana mai degraba cu locuinta unei personalitati decat cu o galerie privata de arta. Tot aici atentia se poate concentra pe Casa Balabanov, care zugrveste bogatia inaltei societati din Plovdiv de acum un veac si jumatate. In coltul sud-estic al strazii Ciumakov, in spatele zidurilor inalte, se afla Muzeul Etnografic cu o serie de exponate excelente despre viata si obiceiurile traditionale bulgare. Biserica Sf. Constantin si Elena, fondata in anul 337 de imparatul Constantin, este cea mai veche cladire din oras, insa picturile ei murale dateaza doar din prima parte a secolului XIX. Merita vizitate si cele doua geamii: Djumaya, care domina piata cu omonima din secolul al XV-lea, si moscheea Imaret, pentru bogatele sale decoratii din aceeasi perioada.
Cea mai mare valoare se considera ca o au, insa, vestigiile romane din oras. S-au pastrat multe ramasite din antichitate, printre care amfiteatrul antic, odeonul roman, stadionul roman si complexul arheologic Eirene. Construit in secolul al II-lea i. Hr. si redescoperit in 1972 ca urmare a unui cutremur in oras, Amfiteatrul Roman din Plovdiv a fost renovat si gazduieste spectacole in aer liber in timpul verii.
16 octombrie 2013
I. C.
editor artline.ro