Dupa trei decenii, "Menajeria de sticla" o readuce in atentia publicului TNB pe Valeria Seciu, actrita-fetis a doamnei Buzoianu, numele lor fiind indisolubil legate de alte cel putin cinci spectacole pe care le-au realizat impreuna: "Maestrul si Margareta", "Pescarusul", "Pelicanul", "Spirit" sau mai recentul "Cum gandeste Amy". Eroina lui Tennessee Williams - Amanda Wingfield, o fosta frumoasa a Sudului american, chinuita atat de trecut, cat si de prezent - a mai fost personificata de Lucia Sturdza Bulandra, Silvia Ghelan, Ileana Predescu si Carmen Stanescu, fiecare dintre aceste mari actrite nuantand-o cu ceva din propria personalitate.
Valeria Seciu ii transfera Amandei sensibilitatea sa imensa, pe care i-o recunoastem si i-o apreciem, un patetism care rabufneste exact cand trebuie, un ridicol de care nu-i este frica sa si-l exteriorizeze, dar mai ales acel aer de imponderabil, de neterestru, care i-au creat o aura aparte, definitorie, pentru care publicul o adora. Langa Valeria Seciu au fost alesi sa evolueze trei tineri actori, Daniel Badale - Tom Wingfield, Brandusa Mircea - Laura Wingfield si Ioan Andrei Ionescu - Jim OTConnor, toti trei aflati la prima lor partitura importanta.
Daniel Badale, proaspat intrat in colectivul Nationalului, dovedeste o reala aplicatie pentru drama, chiar daca s-a remarcat prin premiul de cel mai bun actor la Festivalul de Comedie din primavara. Brandusa Mircea confera candoare vulnerabilei Laura, iar Ioan Andrei Ionescu arata un potential interpretativ inca incomplet pus in valoare. La peste sase decenii de la premiera, la 26 decembrie 1944, in Chicago, "Menajeria de sticla" inca fascineaza prin poveste, semnificatii si antieroi. Decorul Liei Perjovschi se potriveste perfect Salii Atelier, chiar daca nivelul acusticii are de suferit, mai ales in actul doi, cand artificiul ploii care curge in fundal, aproape zece minute, acopera vocile actorilor.
Costumele Dorotheei Iordanescu se concentreaza pe imbracarea protagonistei, careia ii respecta personalitatea, atat de asemanatoare, de fapt, cu a eroinei insasi. S-a renuntat la muzica live, pe care trebuia s-o interpreteze Dorina Crisan Rusu (careia ii dorim sanatate), apelandu-se la bucati ilustrative reprezentative pentru muzica americana. Iar proiectarea de imagini din filme si reproducand ziare vechi, de peste Ocean, confera o nota de modernism spectacolului. Interesanta este si ideea folosirii portretului dramaturgului insusi in tabloul sotului-tata fugit in lume, catre care se indreapta remarcile familiei, intr-un fel ale Amandei si in cu totul alt fel ale copiilor.
Elementele autobiografice ale lui Tennessee Williams cu care isi creioneaza situatiile si personajele din piesa se regasesc, de fapt, in toata opera sa. "Menajeria de sticla" ar fi, dupa unii critici americani, cel mai bun text scris vreodata de dramaturg, pe numele sau adevarat Thomas Lanier Williams, desi alte doua capodopere i-au fost premiate cu Pulitzer - "Un tramvai numit dorinta" si "Pisica pe acoperisul fierbinte". Totusi, Hollywood-ul i-a ecranizat majoritatea pieselor, inclusiv "Menajeria de sticla", "Noaptea iguanei" ori "Dulcea pasare a tineretii". Pentru ca toate au fost si continua sa fie nu numai suta la suta americane, ci si universale. Un articol de Cristina Darmina Iamandi
