Filmele documentare Metrobranding si Victoria vor fi lansate la Chisinau, la Cinematograful Gaudeamus. Proiectiile vor avea loc in prezența regizorilor Ana Vlad si Adi Voicu.
Documentarul Metrobranding prezinta intr-un mod senzational atasamentul fata de obiecte al oamenilor care le-au produs, obiecte care au devenit parte din istorie si oameni care au ramas cu un soi de goliciune atunci cand "brandurile” au disparut.
Daca "vesticii“ erau obisnuiti sa aleaga dintre sute de branduri, in Romania oamenii traiau o cu totul alta experienta: o singura marca pentru fiecare produs. De aici si importanta pe care aceste monobranduri a avut-o in vietile celor care le realizau, dar si a celor care le foloseau.
Metrobranding spune povestea destinului spectaculos al celor sase branduri, altadata vedete ale epocii de aur: salteaua Relaxa, tenisii de Dragasani, bicicleta Pegas, motocicleta Mobra, becul de Fieni si masina de cusut Ileana.
Au aparut aproximativ in acelasi timp, odata cu industrializarea socialista si in timp ce, in jurul fabricilor care le produceau, rasareau orase peste noapte, brandurile respective deveneau obiecte de cult in visele si in viata de zi cu zi a fiecarui roman. Ce s-a ales de destinul lor, de oamenii din jurul lor si de micile orase industriale pe care le sustineau? Exista viata dupa moarte pentru marcile socialiste?
Filmul a fost selectionat intre cele 5 filme ale anului 2010 in DocAlliance (parteneriat ce reuneste efortul comun al celor mai importante cinci festivaluri europene de film documentar – CPH:DOX Copenhaga, DOK Leipzig, IDFF Jihlava, Planete Doc Review Varsovia si Visions du Reel Nyon). Documentarul a participat ulterior in numeroase festivaluri de film documentar din Europa si din lume.
Victoria este primul oras construit de la zero in Romania, un supravietuitor simbolic al unei epoci care a lasat in urma o criza de identitate fara solutii. Singura traditie a orasului, vie si astazi, este mostenirea Chimiei, candva una dintre marile mandrii ale tarii. Intr-un oras care se agata de valorile trecutului, singurele cu care se poate identifica, universul victorienilor este bizar si plin de viata. Documentarul original HBO Victoria este o poveste de dragoste dintre oameni si orasul lor, alimentata de relatia fortata intre lipsa identitatii orasului si continua justificare a identitatii de catre cei care il locuiesc.
D.T
editor artline.ro
2 decembrie 2011