Joi, 26 aprilie 2012, ora 19.30, in aula din noul sediu al Bibliotecii Nationale a Romaniei va rasuna pentru prima data muzica! Chitaristul Maxim Belciug aduce pe scena cantarea "Incantarilor", intr-un concert de prezentare a celui mai recent CD al sau, in care infloriturile baroce ale lui Johann Sebastian Bach, Domenico Scarlatti sau Gaspar Sanz se impletesc cu ritmuri de tarantela, valsuri rusesti si cadente de flamenco.
Concertul face parte din saptamana de evenimente culturale prilejuite de deschiderea pentru public a noului sediu al Bibliotecii Nationale a Romaniei, situat in B-dul Unirii nr. 22 din Bucuresti. Intrarea este libera.
***
Maxim Belciug, unul dintre cei mai carismatici muzicieni de astazi, si-a obisnuit publicul cu un tip de act artistic bazat pe sinceritate totala. Discret ca persoana, dar expresiv pana la nastrusnicie ca muzician, Maxim Belciug abordeaza un repertoriu eclectic, trecand cu gratie, intr-un stil personal, de la baroc la muzica latino-americana sau de la romantici la flamenco, strunindu-si chitara sa caute mereu muzica pura, vie si plina de culoare. Astfel, aparitiile sale in concert se bucura intotdeauna de ecoul special al trecerii unei pasari rare.
Incantari - cel mai recent CD solo al chitaristului Maxim Belciug - se inscrie in acelasi tipar. Cele 18 piese incluse pe CD deapana, in fraze cu sonoritati diverse, cand pasionale, cand atinse de reverie, o poveste de dragoste. Dragostea chitaristului pentru instrumentul sau, pentru muzica si pentru frumos, sub care se ascunde speranta ca "frumusetea va salva lumea".
Aprilie 2012