Un bunic „negru” şi o bunică franţuzoaică
Blaise Claudio Pascal spune că familia sa, din partea mamei, îşi are originile în Franţa, de unde provenea şi marele Pascal, şi, mai mult decât atât, este singura familie cu acest nume de-acolo. „Bunicul meu, care era de culoare şi se trăgea din insula St. Lucia a lucrat pe vremuri în Franţa şi aşa a cunoscut-o pe bunica mea, care era albă. Ea şi-a păstrat numele de fată, adică Pascal, la fel ca mama mea şi ca mine. Iar când m-am născut eu, mi-au dat numele strămoşului meu, Blaise”, povesteşte tenorul în vârstă de 31 de ani.
O experienţă fericită
Blaise mărturiseşte că provine dintr-o familie săracă, dar adaugă faptul că acum viaţa lui, datorită muncii depuse şi carierei promiţătoare, este plină, iar „experienţa de a veni aici, la Opera Braşov, să studiez, este una fericită. Am sosit în oraş miercurea trecută (n.r. – pe 3 octombrie) şi am primit partitura cu 45 de minute înainte să înceapă repetiţiile din ziua respectivă. Deşi am mai cântat în Statele Unite ale Americii de patru ori rolul Hoffmann, de această dată a fost mult mai presant pentru că aici s-a interpretat şi recitativul din operă, pe care a trebuit să-l învăţ într-un timp foarte scurt”. Aşa cum îşi aminteşte, mulţi oameni nu au crezut că o să reuşească, dar el a muncit foarte mult, fără momente de respiro. L-a încurajat şi colegul de scenă, celălalt Hoffmann, Sorin Lupu, directorul Operei braşovene, Cristian Mihăilescu şi pianistele Carolina Caia şi Sena Ducariu, cărora Blaise le mulţumeşte pentru orele suplimentare petrecute cu el în studiu. Tenorul caraibian a impresionat publicul braşovean atât prin vocea frumoasă cu un timbru plăcut, cât şi prin căldura degajată de personalitatea lui.
Mirare în rândul
braşovenilor
Deşi nu a avut timp să viziteze Braşovul şi împrejurimile, Blaise a reuşit să stârnească mirarea localnicilor. „Cel mai important lucru este că toţi s-au oprit să mă privească, indiferent de locul unde mă aflam, pe stradă, la hotel sau altundeva. Spuneau că n-au mai văzut persoană de culoare la Braşov şi că sunt o apariţie exotică. De fiecare dată mă întrebau ce este în neregulă cu mine fiindcă zâmbesc tot timpul, dar aşa sunt eu, vin dintr-o ţară unde este mult soare şi asta îşi pune amprenta”, spune Blaise. Nu s-a lăsat influenţat de această atitudine, ci s-a ghidat şi acum după motto-ul său: „Sunt prea binecuvântat/Pentru a fi deprimat” (n.r. – traducere aproximativă). După succesul extraordinar de duminică, Blaise a promis că se va întoarce la Braşov şi să cânte, dar şi să cunoască oraşul.