Pelicula lui Alexandru Solomon, o coproductie Romania-Germania-Luxemburg, are numeroase din meritele cu care si-a obisnuit spectatorii, si citeva in plus. Inca de la inceput, de cind dai nas in nas cu un plan-detaliu autofilmat al cineastului, realizezi caRazboi pe calea undelor are o coloratura mult mai personala. Pe invers fata de Marele Jaf Comunist, cei care au format nucleul Europei Libere se intilnesc de la inceputul lungmetrajului, pentru a vizita cladirea postului de radio, reconvertita azi in Facultate de Jurnalism. Ei reprezinta unul dintre cele trei personaje colective in jurul carora se structureaza filmul, alaturi de ascultatorii postului de radio si de ascultatorii ascultatorilor - securistii. Din rindul celor din urma apar in film Ilie Merce, Cornel Burtica si Plesita, cel din urma neparticipind, spre deosebire de ceilalti doi, la un dialog cu autorul filmului. Din nucleul Europei Libere, in film au intrat Monica Lovinescu, Ion Vianu, Ioana Magura Bernard, Mary Georgescu, Serban Orescu, Nestor Ratesh (foto), Emil Hurezeanu, Neculai-Constantin Munteanu si Andrei Voiculescu. Unul dintre elementele spectaculoase ale lungmetrajului este convorbirea telefonica pe care Solomon o are cu Carlos Sacalul, care contine detalii inedite despre calda amicitie dintre acesta si Plesita.
Folosindu-se de numeroase interviuri, intrepatrunse de inserturi cu doua decoruri - unul reunind habitatele celor trei personaje colective, altul, cam literal (un piedestal rotitor pe care apar varii obiecte invocate in film, de la mitraliere la copite de porc) -, dar si de inregistrari de la radio si imagini de arhiva sau filmate recent, documentarul lui Alexandru Solomon asuma un aer detectivistic, rascolind si misterul iradierii directorilor sectiei romane de la Europa Libera, si pe acela al implicarii lui Carlos Sacalul in actele de terorism care au afectat postul. Demersul de investigatie este unul personal, care nu pretinde sa fie exhaustiv si nici sa bombardeze cititorul cu date si personaje. Or, tocmai acest punct de vedere ii confera coerenta documentarului. Care nu este lipsit de un final amar si de o ironie tragica, rezultata adeseori din juxtapunerea inspirata a declaratiilor fidelilor regimului si a afirmatiilor oamenilor de cultura si de radio de la Europa Libera. Desi au trecut peste 20 de ani de la atentate, filmul lui Solomon reuseste sa redea sentimentul de pericol iminent, dar si de ruptura existentiala (Aveam o viata comoda, dar usor schizofrena pentru ca 10 ore vorbeai despre nenorocirile din Romania si dupa aceea inchideai usa si ieseai intr-o lume libera, declara Neculai-Constantin Munteanu) pe care il resimteau romanii de la postul de radio disident.
Premiera Razboiului pe calea undelor va avea loc pe 29 noiembrie, la ora 19.30, la cinematograful Scala din Bucuresti, in prezenta protagonistilor si a echipei care a participat la realizarea filmului, documentarul urmind a fi prezentat in cinematografele din Capitala incepind cu 30 noiembrie. Avanpremiera lui a avut loc pe 22 octombrie la Sibiu, in deschiderea Astra Film, fiind urmata de participarea la prestigioasele festivaluri internationale de film documentar DOK Leipzig si IDFA Amsterdam.
Dupa premiera de la Bucuresti, filmul va rula in cinematografele din tara, cu spectacole speciale in orasele mari. Astfel, in Oradea pe 30 noiembrie, la Hollywood Multiplex Lotus, in Cluj pe 1 decembrie la cinema Victoria, in Iasi pe 7 decembrie la cinema Republica, in Constanta pe 13 decembrie la Cityplex, si in Timisoara pe 14 decembrie la cinema Studio, vor avea loc proiectii de gala cu participarea realizatorilor, dar si a protagonistilor, urmind ca, in luna ianuarie, alte orase sa beneficieze de astfel de intilniri, potrivit realizatorilor Alexandru si Ada Solomon. Anul viitor, TVR va difuza versiunea lunga a filmului, segmentata in trei episoade de cite 50 de minute. Acesta contine si vizita realizatorului la casa conspirativa in care a locuit Carlos Sacalul in Bucuresti.