Între pleiada de tineri care au rămas în afara graniţelor României după al Doilea Război Mondial, îl amintim şi pe Nicu Caranica, născut în Bitolia, Macedonia, frate al marii traducătoare şi poete Eta Boeriu. Venea dintr-o nobilă stirpe de cărturari, îl pomenim pe tatăl său - premiat la sugestia lui George Enescu - ori pe unchiul său, Theodor Capidan. Caranica a făcut foarte serioase studii la Cluj, Lille, Sorbona şi a avut o prodigioasă activitate în presa literară românească interbelică, apoi în cea a exilului românesc, fiind apropiat lui Aureliu Răuţă, George Uscătescu, Vintilă Horia şi altor membri ai exilului românesc. Interzis în ţară ca mai toţi scriitorii rezidenţi în străinătate din vremea postbelică, recuperarea lor se face deosebit de dificil.
După câteva cărţi de versuri ale lui Horia Stamatu sau Ştefan Baciu, s-a intrat iar în tăcere, în uitare. Nicolae Băciuţ dedică o carte - “Nicu Caranica dincolo de moarte” (apărută la Editura “Nico”) - în care conturează personalitatea poetului prin schimb epistolar şi interviu. Scrisă cu sufletul, cartea lui Băciuţ este o stavilă în calea uitării poetului Caranica, o încercare de a-l ţine viu printre noi până cultura românească va avea forţa să-şi publice valorile. Gestul lui Nicolae Băciuţ are nobleţea pe care cultura românească o merită şi se vede, se împlineşte prin iniţiative de inimă.