SEPTEMBRIELMM JVSD 1 2 3 4 5 6 7 8 9101112131415161718192021222324252627282930Citeste cronicile lui
Sever Voinescu din zilele precedente Nu credeam sa am vreodata o problema cu aceasta optiune a mea - dimpotriva, admiratia pentru dl. Caramitru imi era una dintre cele mai confortabile intr-o lume in care ma vad nevoit sa revizuiesc, dureros si des, lista aprecierilor mele. Luni seara, insa, vazind spectacolul sau 'Tragedia lui Carmen", prezentat la Teatrul National in cadrul Festivalului Enescu, am plecat ingindurat. Dar, sa o iau de la inceput. La inceputul anilor 80, Peter Brook, impreuna cu actorul si dramaturgul Jean Claude Carriere si cu compozitorul de origine romana Marius Constant, a produs 'Tragedia lui Carmen", o repovestire a celebrei opere scrisa de Georges Bizet in 1874. Dramaturgia a fost oarecum noua, in sensul ca libretul operei, scris de Meilhac si Halevy dupa povestirea 'Carmen" publicata de Prosper Merimee in 1845, a fost modificat drastic. S-a scos mult si s-au adaugat atit elemente venite chiar din nuvela lui Merimee, care fusesera ocolite de libretistii lui Bizet, cit si situatii noi, cum ar fi moartea toreadorului in arena. De asemenea, expresia a fost noua, caci unele personaje cintau si altele vorbeau, amestecind teatrul cu opera. Brook a produs acest spectacol si in Europa si in America, l-a si filmat in trei versiuni, iar reactiile au fost, din cite citesc in cronicile timpului, radical impartite. Unora le-a placut mult, altora nu le-a placut deloc. Din cite imi dau seama, cei carora le placea opera lui Bizet au respins versiunea lui Brook, iar cei carora opera nu le spune mare lucru sau, mai mult, gasesc opera ridicola in general, au salutat creatia lui Brook drept exceptionala.
Productia dlui. Caramitru este punerea in scena a adaptarii lui Peter Brook si pastreaza toate elementele acesteia. Impresia este ca amestecul de cintec si vorbire (lasind la o parte faptul ca se cinta in franceza, dupa libret, si se vorbea in romaneste) duce productia scenica la neverosimil. Daca Brook si, in siajul sau, dl. Caramitru au dorit sa elimine tocmai aspectele A'operaticeA", care pot parea necredibile unui spectator modern, atunci operatiunea a esuat. Daca se cinta de la un capat la altul, spectatorul accepta rapid conventia si substratul emotional al muzicii intra lesne in imaginatia sa. Daca se vorbeste de la un capat la altul, iarasi, spectatorul primeste cu placere povestea si, cum se spune, intra in ea. Dar asa, publicul e tinut departe si nu poate pricepe care e rostul diferentierii atit de clare intre personajele 'cintatoare" si cele 'vorbitoare". Mai mult, partile cintate sint, de fapt, pasaje castrate din muzica lui Bizet, caci notele acute si dificile lipsesc, asa ca muzica se cinta intr-o vocalitate care nu e a operei.
Ei bine, problema mea este ca ador pur si simplu opera lui Bizet. Si, daca adori opera, e greu sa iti placa spectacolul dlui. Caramitru.
Personajele se misca fara sens, fara motivatii, aspecte esentiale ale povestii din opera se pierd complet (cum ar fi relatia Jose - Michaela, care explica in mare masura personajul Jose) si ai impresia chiar ca substanta personajelor e schimbata. Carmen, tiganca fascinanta, amestec exploziv de erotism si mister, este, in spectacolul dlui. Caramitru, un fel de stripteuza vulgara, irezistibila numai pentru baietii garnizoanei, purtata irational de nimfomanie dintr-un pat in altul. Don Jose e un adolescent nesigur, fad, incapabil de pasiunile nebunesti care il duc la dezertare si crima. Escamillo e la mii de kilometri de masculinitatea devastatoare cu care o subjuga pe Carmen si, in loc sa fie luptatorul glorios, culme a machismului, este, mai degraba, firav si la locul lui. 'Carmen" de Bizet este o explozie de testosteron care se incheie, tocmai de aceea, intr-o tragedie. 'Carmen" de Brook-Caramitru este o ameteala fara explicatie, care trece cu un pahar de apa rece. Delirul hormonal in care tiganca aduce pe toata lumea in opera lui Bizet, explica crimele si gesturile irationale. In 'Carmen" de Brook-Caramitru mor oamenii cu duiumul, mai toti de mina lui Don Jose care face figura ucigasului in serie melancolic. Ici-colo, solutiile regizorale au fost simpatice. Carmen scapa de sub arest pentru ca l-a facut pe Don Jose sa danseze si cind acesta, dansind, se intoarce cu spatele intr-o miscare de flamenco, ea o tuleste. Zuniga, tocmai ucis, ridica paharul cu ajutorul discret al lui Jose la indemnul lui Escamillo, care nu trebuie sa stie ca inchina cu un cadavru. Copiii lui Lilas Pastia golesc sticluta cu bautura a lui Zuniga fara ca acesta sa-si dea seama, in timp ce primesc de la el indemnuri la cumintenie. Dar se vad suparator si rateuri regizorale. Personajele intra si ies din scena ca elevii la o serbare de sfirsit de an, Michaela e un personaj picat din luna, iar infatisarea bietului Escamillo, toreadorul care o seduce viril pe nabadaioasa Carmen, este a unui tip cumsecade.
Bun, poti sa-ti impui sa uiti ca exista o opera scrisa de Bizet si chiar o nuvela scrisa de Merimee si sa iei spectacolul ca atare. Desi, sa recunoastem, e greu, de vreme ce 'Carmen" este una dintre cele mai populare opere (producatorii de discuri spun, chiar, ca e cea mai vinduta). Dar, chiar si asa, aproape nimic nu se tine.
Am plecat trist, intrebindu-ma de ce a tinut dl. Caramitru sa faca acest spectacol. Contactul domniei sale cu tema este superficial si lasa impresia ca nu e convins de subiect. De-aia spun, 'Tragedia lui Carmen" in montarea dlui. Caramitru e un spectacol degeaba...
Ma consolez ca, pe parcursul acestui festival, voi avea ocazia sa mai scriu despre 'Carmen" de doua ori. O data dupa spectacolul de la Opera, din 8 septembrie, si a doua oara dupa concertul Orchestrei Nationale Ruse din 16 septembrie, cind se va cinta suita 'Carmen" sub bagheta lui Cristian Mandeal.
Sever Voinescu
