Pret de doi ani Traian Dolman (profesor de istorie) a riscat enorm si a reusit sa fotografieze in secret ceea ce disparea de la o zi la alta. Nu era doar o joaca si nu era permisa imortalizarea in vreun fel a distrugerilor, asa cum se si prefera sa nu discuti despre ele, mai ales negativ. Sa fii vazut fotografiind in zona insemna cel putin o retinere, distrugerea filmului sau direct confiscarea aparatului, totul era un joc periculos de-a soarecele si pisica. Intr-o maniera orwelliana o parte din Bucuresti disparea si daca nimeni nu mai vorbea despre asta, nu existau fotografii si documente, nu existau martori si marturii atunci nici cartierul Uranus nu existase vreodata, nici bisericile demolate, nici locuintele, totul nu fusese nicicand. Singura speranta in fata unor planuri urbanistice aberante, de inspiratie nord-coreeana, era sa pastrezi macar amintirea intr-o cronica secreta in imagini. Pastrate in acei ani ca un secret periculos, fotografiile de atunci sunt reunite acum intre copertile unui singur volum, atat de necesar pentru a reconstrui o etapa tragica a istoriei urbane.