Un nou volum al lui Niculae Gheran

Înainte de a încheia ediţia critică de “OPERE Liviu Rebreanu” ajunsă la volumul 23, la începutul anului 2004, istoricul, criticul literar şi prozatorul Niculae Gheran a publicat volumul “Sertar” (Ed. Institutul Cultural Român, Bucureşti) care înmănunchea articolele sale apărute de-a lungul timpului, evocări, documente, amintiri, carte organizată pe două capitole, “Rebreniana” şi “De ieri şi de azi”, care îl “înfăţişează într-o altă postură pe care abia o bănuiam în scrisul prodigiosului editor” - scria Al. Săndulescu. “El probează acum calităţi de polemist şi de pamfletar, ba chiar de prozator, mânuind cuvântul cu o vervă îndrăcită, folosind un plăcut stil oral, colocvial, când şi când ironic, mereu degajat, ieşind bine din «corsetul» academic al îngrijitorului de ediţie”. Aceste aprecieri i se potrivesc lui Niculae Gheran şi acum. Recent a publicat un nou volum, “Cu Liviu Rebreanu şi nu numai” (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2005), cu un sumar structurat aproape identic cu cel pomenit mai sus, capitolele: “Rebreniana”, “De ieri şi de azi”, “V.I.P.-uri şi vipere”.
La noua carte editorul face o precizare: “Rebreniana” - realizată în colaborare cu Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud - este un prim pas în valorificarea fondului epistolar aflat în custodia Academiei Române. Încheierea ediţiei critice, consacrată operei integrale a marelui romancier, actualizează necesitatea alcătuirii unui corpus auxiliar de documente, care, văzut în totalitatea lui, se constituie într-o istorie vie a culiselor literar-artistice din prima jumătate a secolului XX, graţie rolului îndeplinit de Rebreanu în fruntea breslei scriitoriceşti.
Niculae Gheran vrea să spună, dar o face indirect, că, de fapt, ediţiei de “OPERE Rebreanu” i s-ar mai putea adăuga un volum, două, de unde putem constata că “şantierul Liviu Rebreanu” încă nu a fost închis. Rebreanologul însuşi notează: “Încercând să fac ordine prin molozul rămas de pe urma ridicării şi demolării schelelor, dau şi de materiale lăsate cândva în afara preocupărilor imediate” (p. 40). “Ştiu că, din punct de vedere editorial, deschiderea unui al treilea şantier ar fi utilă - măcar pentru actualizarea informaţiei” (p.39), ceea ce - putem nota - chiar se întâmplă. Pe de altă parte, însă, cine îşi poate închipui că munca de editor e la îndemâna oricui? Nimeni. Gheran mărturiseşte că nu ar mai repeta în viaţa sa o astfel de activitate şi argumentează:
“Indiferenţa totală a oficialităţilor culturale (…) pentru realizarea acestor lucrări de interes naţional. Nu numai că nu au creat condiţii prielnice înfăptuirii lor, dar nici până azi nu există măcar un program minimal pentru deschiderea unor şantiere editoriale de anvergură, deşi reluarea unor vechi ediţii cenzurate este mai mult decât oricând la ordinea zile”. Şi Niculae Gheran continuă cu un exemplu comparativ deloc măgulitor pentru noi:
“Cândva, la Roma, cu prilejul unui colocviu internaţional, ni s-a spus că în Transilvania avem doar prioritate biologică. În jurul nostru, volume demonstrative din seriile «Adi Endre», «Móricz Zsigmond», «Petöfi Sandor» ş.a., toate în limbi de circulaţie mondială”.
Ca atare, “aventura” Liviu Rebreanu continuă. Faptul că în jurul său şi a numelui său apar foarte multe alte nume mai mult ori mai puţin cunoscute din lumea literară şi artistică nu poate fi decât prilej de reconstituire, regândire, reparare acolo unde este cazul, pentru ca istoria redată să fie cea adevărată, nu imaginată. Niculae Gheran surprinde multe alte aspecte din lumea literelor şi artelor, o lume dominată de atmosfera bucureşteană, mai puţin cea din provincie ce nu are cum fi atât de colorată cum o redă atent, vie, la amănunt, Niculae Gheran.