Finisajul prezinta numeroase avantaje care il pot impune pe piata de profil. Unul dintre cele mai importante fiind durabilitatea. Executata impecabil, pardoseala epoxidica este foarte dura si rezista zeci de ani fara a necesita retusari. Datorita acestei calitati, poate inlocui cu succes orice alt tip de finisaj: gresie, piatra naturala sau marmura.
Fiind realizata pe baza de rasini epoxidice (materiale polimerice in stare lichida care se transforma in materiale solide in urma unei reacții chimice de polimerizare), pardoseala ofera impermeabilitate, fapt ce o recomanda pentru amenajarea suprafetelor din bai, bucatarii, beciuri sau piscine. Iar suprafata perfect neteda face ca pardoseala sa fie extrem de usor de intretinut.
Spre deosebire de gresie si marmura, pardoseala epoxidica turnata face parte din categoria pardoselilor calde, la fel ca parchetul sau dusumeaua din lemn. Si in cazul acesteia se poate opta pentru incalzirea prin pardoseala, rasina epoxidica putand fi turnata peste sistemul de incalzire.
Acest tip de pardoseala a inceput sa aiba o cautare din ce in ce mai mare si datorita esteticii sale. Disponibila intr-o varietate de culori si texturi, pardoseala epoxidica permite personalizarea spatiului intr-un mod unic. Designul poate fi imbunatatit prin introducerea in structura acesteia elemente de diferite forme si culori. Un astfel de exemplu este pardoseala decorativa personalizata cu fototapet. Acest tip de amenajare transforma casele moderne in impresionante decoruri 3D. Fata de o pardoseala traditionala, cea din rasina epoxidica poate fi iluminata din interior. Iluminarea poate fi facuta pe suprafete extinse sau doar sub anumite elemente din designul grafic. In functie de preferinte, se folosesc leduri monocolore sau multicolore.
Sursa foto: sneakhype.com
21 Septembrie 2015
A.I.
editor artline.ro