Morrison a ales Parisul nu doar pentru a scapa de amenintarea unei condamnari la inchisoare pentru obscenitate (dupa un concert in care lucrurile scapasera de sub control, dar potrivit biografiei scrise de Stephen Davis a fost in mare parte un pretext pentru autoritati de a scapa de incomodul muzician) dar si pentru ca isi dorea sa lase totul in urma, considerand succesul alaturi de The Doors un capitol incheiat. Isi dorise initial sa fie recunoscut ca poet, si initial chiar asa se prezenta, iar Ray Manzarek, mai tarziu colegul sau de trupa, a fost la inceput atras tocmai de textele lui Jim. Dupa cum recunoastea mai tarziu a fost mai mult decat surprins cand au gasit in Morrison si vocea de care aveau nevoie. Poeziile publicate pana atunci de cel devenit imaginea si simbolul trupei se bucurasera de succes, dar ruptura de America si de vechii prieteni nu avea sa il ajute sa scape de sine, continuand sa se auto-distruga asa cum o facuse in ultimii ani si ajungand in 1971 la un final previzibil, dar inconjurat inca de numeroase mistere, intrebari si controverse. Greu de imaginat astazi ce ar fi gandit artistul stiind ca mormantul sau de la Cimitirul Pere-Lachaise avea sa devina loc de pelerinaj si intalnire pentru numeroase generatii de admiratori veniti din toata lumea, unul dintre cele mai populare si inedite obiective turistice ale Parisului si un reper de bifat pentru majoritatea turistilor care i-au ascultat muzica. Poate ca in paginile acestui jurnal s-ar gasi si raspunsurile la unele dintre intrebarile despre Jim Morrison care au ramas enigme, sau ar putea servi ca baza pentru un viitor volum de poezie.
Foto: wikiquote.org