Industria franceza de cinema si-a desemnat sâmbata seara câstigatorii
Pe lista premiantilor cu Cesar se gaseste si filmul `Je vous trouve tres beau", cu actrita românca Medeea Marinescu în rolul principal feminin. Productia, regizata de Isabelle Mergault, a fost rasplatita cu premiul Cesar pentru cel mai bun film de debut.
"Lady Chatterley", realizat de Pascale Ferran, a plecat acasa cu nu mai putin de cinci trofee pentru cel mai bun film, cea mai buna actrita (Marina Hands), cel mai bun scenariu adaptat, cele mai bune costume si cea mai buna imagine. La un singur pas de marele învingator al editiei cu numarul 32 al premiilor Cesar s-a aflat filmul "Ne le dis a personne" de Guillaume Canet, care a adunat patru premii: pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor, cea mai buna muzica si cel mai bun montaj. Favorit în cursa Cesarurilor, "Indigenes", nominalizat la noua categorii, a trebuit sa se multumeasca cu un singur premiu, pentru cel mai bun scenariu original. Nici productia "Coeurs", în regia lui Alain Resnais, nu s-a bucurat de prea mare succes. Desi a primit opt nominalizari, nu a reusit sa ia niciun premiu. Premiul Cesar pentru cel mai bun film strain a fost acordat productiei independente "Little Miss Sunshine". Actorii Jude Law si Marlene Jobert au primit câte un Cesar onorific.
O românca celebra
Medeea Marinescu este actrita la Teatrul National Bucuresti si, de mica, a trait în lumea filmului. Tatal este operatorul Ion Marinescu, mama, machieuza Violeta Marinescu, asa ca Medi, cum i se spunea în copilarie, a jucat primele sale roluri la 3 ani. "Maria Mirabela", "Iarna bobocilor", "Promisiuni" sunt doat câteva din filmele pe genericul carora figureaza numele ei… Astazi, la aproape 33 de ani (pe care-i va împlini la sfârsitul lunii mai), Medeea are deja o cariera internationala. Pe Medeea, Isabelle Mergault a remarcat-o în fotografii! Era dupa o perioada în care venise în România, vazuse actrite între 25 si 30 de ani si nu-i placuse niciuna. A insistat, si atunci directorul de casting i-a aratat niste poze, printre care si una cu Medeea. Regizoarei i s-a parut ca seamana cu actrita franceza Miou-Miou si a vrut sa o cunoasca.
Partenerul actritei românce a fost actorul Michel Blanc si, imediat dupa premiera filmului la Paris, în ianuarie 2006, presa franceza a fost plina de articole elogioase la adresa productiei si a Medeei Marinescu.