Un colt de istorie - Gradina Publica din Barlad

PARC Gradina Publica din orasul Bârlad este cea mai veche zona verde, datând din anul 1834. Aceasta a fost realizata în partea de nord a orasului, aici locuind majoritatea boierilor, pe locul unui codru secular, într-o zona ce nu fusese atinsa de urbanizare.

Cea mai veche zona verde din Bârlad

ÎNTEMEIERE Conform legendei, Gradina Publica din orasul Bârlad este cea mai veche zona verde, datând din anul 1834. Aceasta a fost realizata în partea de nord a orasului, aici locuind majoritatea boierilor, pe locul unui codru secular, într-o zonă ce nu fusese atinsă de urbanizare.

Legenda spune că în 1834, domnul Moldovei, Mihail Grigoriu Sturdza voievod, întorcându-se de la Constantinopol s-a oprit în târgul Bârladului la o masă domnească la care au asistat boierii si sotiile lor, între care si eruditul boier Iordache Iamandi, cu sotia sa Marghioala. Pentru că femeia era de o frumusete deosebită, pentru a-i intra în gratii, domnitorul a dat ordin ca să întemeieze în exteriorul târgului un parc de 15 hectare, apelând la toti proprietarii din Tutova pentru a trimite cu “cară de beilic pui de copaci din esentia cea mai frumoasă, care, sub directiunea grădinarului Schteiner de la Epureni, au fost sădita grădina pe 10 fălci de loc”. Asadar, datorită acestei frumoase doamne, bârlădenii se pot mândri cu cea mai frumoasă grădină din tară. Printre puietii plantati atunci, la 1834, se poate afirma că s-au sădit din speciile: ulm, frasin, stejar, tei, paltin si arbusti decorativ, formând un arboret de genul sleaului de luncă. Desi nu există un plan initial al acestui parc, făcând comparatia cu unul ulterior, din 1900, se poate deduce că exista o alee centrală trasată rigid, înconjurată de altele, cu un traseu geometric, trasate în mod liber ce căutau să creeze impresia de element natural. În centrul grădinii bârlădene, atestând persistenta modelului oriental, potrivit unei relatări din 1857, se afla “un havuz înconjurat de bănci si grilaje de lemn”. Aici în zilele de sărbătoare sau la sfârsit de săptămână, pe lângă “dulcele vers” al păsărilor, puteau fi audiate reprezentatii ale tarafurilor formate din lăutari, nelipsitii lăutari tigani, care “cântau la ureche, de inimă albastră”, multumindu-se cu bacsisurile ce li se dădeau, sau ale fanfarei militare.

Prima îmbunătătire a parcului bârlădean

MANIFESTĂRI Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, parcul bârlădean era o adevărată pădure, cu arbori bătrâni si tineri, cu pajisti frumoase si cu mult tufis, care de la an la an era mai des si mai mare. Este evident că în zilele de sărbătoare parcul era plin de localnicii bârlădeni, care ieseau la plimbare, cu mâncare si băutură de acasă, sau de la negutătorii care în acele zile aveau un câstig frumusel. Însă, parcul nu constituia doar spatiul unor petreceri populare, cu muzică si dansuri, ci si al unor manifestări publice: exercitii si parade militare, diverse solemnităti, adunări populare. În anul 1857, în anii luptei pentru Unire, parcul bârlădean a fost locul în care s-a promovat dezideratul national al vremii. Se spune că în acel moment, partida natională locală a folosit prilejul unei sărbători la care erau adunati toti localnicii, pentru a face o manifestare natională, plătind lăutarii si silindu-i să cânte „Hora Unirii”, lucru care era interzis la acea vreme.

În 1865, parcul a beneficiat de îmbunătătiri considerabile, cu sprijinul primarului de atunci, Andrei V. Ionescu, un edil cu spirit de initiativă, fapt pe care el însusi îl relatează într-un memoriu scris la îndemnul omului de cultură Iacob Antonovici: “La 1865 s-a început si înfrumusetarea Grădinii Publice, construind bănci de fier, fanăre de iluminat care nu erau; aranjând drumurile într-un mod sistematic; căci am tăiat multă pădure din ea; numai ca să o aranjeze căt s-au putut mai bine; atuncea am construit Pavilionul cel mare ca în caz de ploaie vizitatorii grădinei să aibă unde a se adăposti; atuncea am construit sere pentru păstrarea florilor tropicale, prevăzându-le cu cuptoare care le încălzeau; atuncea am adus apă construind un bazin, unde azi este asezat bustul lui George D. Palade; ceva ce te revoltă că în loc de apă ce are nevoie grădina, să se puie un monument; nimic mai gresit decât aceasta, căci în oras sunt destule piete publice unde ar fi stat mai bine si unde era mult mai admirat de numerosul public, ce furnică pe acolo”.

Material realizat cu sprijinul prof. Marcel Proca, directorul Scolii “Iorgu Radu” din Bârlad