De ce mai citim (cel putin unii dintre noi)? Este o placere, un viciu, o nevoie elementara si fara de care nu putem trai, o forma de evadare din rutina si stresul cotidian? Colectionam carti si adesea le pazim cu gelozie (autorul chiar isi avertizeaza cititorii ca nu vrea sa isi imprumute vreun volum), maniacal, poate le catalogam, reordonam, sortam, ne transforma intreaga locuinta si sunt un mod de prezentare si o colorata, vasta carte de vizita, un CV… livresc. Si pentru Alberto Manguel lectura este esentiala pentru ceea ce suntem noi, oamenii, ca specie. O lume plina de gust, savoare, o lume tacuta pana cand cartea este deschisa, prezentata intr-o serie de eseuri despre arta de a citi (si prin extensie de a scrie, de a vorbi la randul nostru despre ceea ce am citit), despre carti si istoria lor, despre miturile si povestile care le inconjoara, cum ne schimba viata, cum se poate trai fara el sau inconjurat de mii de volume, intr-o fabuloasa biblioteca.
Totul povestit de un cititor pasionat, experimentat, un colectionar de carte rara (si nu numai) gata sa se deschida spre orice experienta adusa de volume, in cautarea unei iluzorii si imposibil de terminat biblioteci ideale, perfecte, despre felul in care ne alegem cartile pe care le citim si pe cele la care vom reveni, cele care ne influenteaza si cele pe care le uitam, le iubim sau ignoram, le cumparam fara a le citi vreodata sau inlocuim editia veche, preferand una nou. Pentru ca putem. Si pentru ca a fi cititor inseamna si sa ai libertate de a alege ce, cum si cand iti place din universul cartilor aparute si care vor mai fi publicate.
Alberto Manguel, Un cititor in Padurea din Oglinda, editura Trei, 2023