Cum se sterge un geam
Il cunosc pe Victor Ciobanu de mai multa vreme si la inceput arta sa nu mi-a spus mare lucru. El m-a cucerit mai degraba prin teoriile sale filosofice decat prin ceea ce facea propriu-zis. Picturile sale sunt incifrate, greu accesibile privitorului, au un fel de aroganta de parca te-ar avertiza tot timpul: tu nu ma poti intelege. Dar discutand mai mult cu el, la un moment dat am obtinut o marturisire hotaratoare, care mi-a revelat tot secretul artei sale. Mi-a spus el: "Nu ai observat ca omul, in clipa in care se afla in fata unui geam aburit, nu misca mana drept, sus jos sau stanga dreapta? Asa fac spalatorii profesionisti de geamuri. Omul obisnuit sterge rotindu-si mana, facand o miscare spiraloida. In felul acesta lucrez si X1_AdParams = { 'pub':'1212121112121', 'site':'romanialibera', 'section':'site', 'zone':'rectangle', 'size':'300x250' }; eu. Dezaburesc realitatea."
Asa am inteles. Arta lui Victor Ciobanu este o neintrerupta spirala. Linia se desprinde parca de mana artistului si incepe sa aiba viata proprie. De la sine, intr-un mod firesc, nefortat, fara sa-si propuna explicit lucrul acesta, artistul a trecut de la figurativ la nonfigurativ.
"Nu-mi place sa literaturizez"
Artistul are oroare de explicatii. A-si explica pictura este pentru el un calvar. Nu-i sufera de aceea pe artistii care literaturizeaza excesiv. "Precum un caricaturist prost care, crezand ca-si face lucrarea mai interesanta, ii adauga un text, asa si artistul mediocru tine tot timpul sa explice ce a facut. Acesta nu-i decat inceputul esecului." Victor Ciobanu exploreaza vizualul cu speranta, dar si increderea ca va descoperi forme noi pe care universul inca nu le-a manifestat. Tot ceea ce face face in deplina luciditate, supunandu-le unui autocontrol sever. Nu crede deloc in creatie ca rezultat al unei transe de o durata mai lunga sau mai scurta. Recunoaste ca e un diurn, nu un nocturn, ca nu poate lucra decat atunci cand soarele s-a inaltat pe cer. O data cu caderea intunericului, resursele sale creative se retrag, asteptand o alta zi.
"Sunt un antiboem"
De aici, din caracterul sau de a lucra numai ziua, izvoraste o consecinta logica ce-l defineste pe om in cel mai inalt grad. "Nu sunt boem, declara el cu o mandrie bine dozata. Nu-mi place boema. Boema este un fel de scuza pentru a ne ascunde infirmitatile. De felul meu sunt solitar si incapabil sa intru intr-un sistem relational care aparent m-ar stimula, dar in esenta m-ar distruge." Observatiile lui sunt perfect intemeiate. Victor Ciobanu a deschis multe expozitii de-a lungul timpului. Le-a deschis si le-a inchis, dar singura lui expozitie care nu se inchide niciodata este atelierul unde lucreaza. Am intrat aici de fiecare data cu o neascunsa sfiala, fiindca stiam ca patrund intr-un loc unde creatia se face in permanenta. Mai interesante decat lucrarile finite sunt insa cele pe care artistul le-a inceput, dar din motive care ii scapa si lui nu a fost in stare sa le finalizeze. Parca in asemenea proiecte neincheiate Victor Ciobanu isi marturiseste cel mai bine vocatia de artist al cosmosului. Nu stiu cat de inalta este cota lui de acum, dar nu asta conteaza. Sunt atatia artisti care se ocupa mai mult de cariera faimei lor decat de arta ca atare. Imi spune brusc ca pe timpul lui Ceausescu nu a castigat din vanzarea lucrarilor decat sapte mii de lei vechi, adica 70 de sute cu chipul lui Balcescu pe ele. A lucrat la Pipera zece ani pana cand criticul Tudor Octavian l-a descoperit si in felul acesta l-a ajutat sa-si gaseasca un alt loc de munca, grafician la "Scanteia Tineretului". Din acest moment incolo viata lui s-a impartit intre munca oficiala si creatia mai mult sau mai putin anonima.
California, mon amour
Dupa un sejur de cinci luni in California, s-a intors de acolo cu o seninatate pentru care multi l-ar invidia. Imi spune ca artistii americani trec foarte rar de la figurativ la nonfigurativ si invers. Pentru ei genurile sunt separate si nu se amesteca. Reflecta si aceasta specificul unei lumi care, in pofida dinamismului ei, e strict compartimentata. Luand legatura cu custozi ai Muzeului de Arta Contemporana din San Francisco, aceia s-au mirat de insolitul artei sale. Un tablou al lui Victor Ciobanu e ca un om al carui schelet, ale carui organe si tesuturi se desfac lent si se recompun in anatomii bizare. Imaginatia demiurgica nu are limite. Prin creatia sa artistul e un fel de demiurg care se teme de aptitudinile sale. In ciuda faptului ca pare stapan pe el insusi, Victor Ciobanu e constient de faptul ca explorarile sale nu sunt jocuri gratuite. Alearga pe zi cate doua ore si poate atunci se simte fiinta cea mai libera de pe pamant. Este la randul lui o creatie ale carei segmente compun un cifru pe care, lucrand zilnic opt ore pe zi, incearca sa-l dezlege.
