George Banu, cel mai renumit teatrolog roman, primeste astazi, de la ora 11.00, la Teatrul Act, albumul de decernare a titlului Doctor Honoris Causa, „Laudatio George Banu - un Prospero al teatrului”, din partea Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica.
Personajul Prospero, din „Furtuna” lui Shakespeare, unul dintre cele mai complexe din intreaga literatura dramatica, invita la solidaritate umana, generozitate si iertare.
George Banu devine astfel prototipul criticului de teatru bonom, cu o cultura enciclopedica, un adevarat reper al lumii noastre teatrale.
Profesor la Universitatea Sorbona, distins cu numeroase premii, de trei ori cu cel al Criticii Franceze si cel al UNESCO, George Banu a fost ales pentru trei mandate succesive presedinte al Asociatiei Internationale a Criticilor de Teatru. In Romania, a primit de curand Premiul Prometheus pentru Opera Omnia, la Artele Spectacolului, in valoare de un miliard de lei vechi (30.000 de euro).
Specialistul crede ca Ofelia Popii, interpreta lui Mefisto, in spectacolul „Faust”, este revelatia teatrului romanesc din ultima perioada, si ca Festivalul National de Teatru s-a polarizat in jurul a doua mari spectacole: „Faust”, al lui Silviu Purcarete, si „Viata cu un idiot”, al lui Andriy Zholdak.
EVZ: Cum va simtiti ca „Prospero” al teatrului?
George Banu: Imi place sa parafrazez, am mai spus-o, o celebra fraza din „Furtuna” lui Shakespeare, ca suntem facuti din materia viselor noastre, ca noi, criticii sau oamenii de teatru, suntem facuti din materia spectacolelor pe care le-am vazut. Si Premiul Prometheus a fost o surpriza cu totul neasteptata, am fost foarte incantat. Eu, ca reprezentat modest al teatrului, critic, si nu regizor, am sentimentul ca se onoreaza si o arta care este de obicei desconsiderata. Ma bucur foarte mult, ca, in sfarsit, in Romania se recunoaste ca teatrul apartine deplin sistemului artelor.
Ce spectacole v-au impresionat pana acum din festival?
Pe langa „Trilogia evreiasca”, a lui Maniutiu, „Pescarusul”, lui Andrei Serban, sau „Nasul”, lui Sandu Dabija, cu Ada Milea, ce m-a interesat foarte mult este indeosebi prima parte din „Faust” - o adanca reflectie despre om, despre cultura si mai ales despre demonism. Spectacolul este foarte interesant pentru ceea ce spune despre Mefisto. Un mare eveniment, un soc pentru mine a fost, de asemenea, „Viata cu un idiot”, cel mai implinit spectacol al lui Zholdak, care vorbeste, intr-un mod artistic si coerent, despre violenta lumii de astazi, nu numai a celei comuniste.
Ce azi e important in teatru este sau adevarul extrem, cum e in acest spectacol, sau artificiul extrem cum e la „Faust”. Caile de mijloc nu sunt interesante. Zholdak si cu Purcarete sunt cei doi poli ai festivalului. Ofelia Popii, interpreta lui Mefisto, este revelatia, in ultimii ani, a scenei romanesti.
Ce inseamna „Scena supravegheata”?
Este poate cea mai autobiografica carte a mea, dar nu in mod direct. Am fost marcat de supraveghere, in familie, in societate. Aceasta amintire a ramas in mine, putin secreta. Vazand un spectacol la Paris, „Britannicus”, de Racine, am avut senzatia ca vedeam pe scena ceea ce traisem in viata, cum se poate pune la cale supravegherea intr-un sistem inchis. „Scena supravegheata”, aparuta la Polirom si Unitext, vorbeste despre supravegherea pe scena, intre personaje, dar si despre supravegherea din partea spectatorilor, fiind un eseu intre estetica si gandire politica.
