Cand domnul Sempere isi duce prima oara fiul al Cimitirul Cartilor Uitate, viata acestuia – asa cum se intampla cu toti cei care ajung aici – se va schimba pentru totdeauna. Barcelona a ajuns in sfarsit in anul 1945, iar razboiul mondial incepe sa devina o amintire, chiar daca una proaspata sau dureroasa. Insa printre locurile prea putin cunoscute ale orasului, printre secretele sale intunecate si pazite mai mult de teama si ignoranta oamenilor decat de un gardian inarmat, pe unul din primele locuri este aceasta cladire. Este veche, misterioasa, plina de taine. Aici, in Cimitirul Cartilor Uitate, se gaseste o imensa arhiva de carte, cu titlurile scrise de autori plini de speranta si ambitie odinioara, acum cu totul uitati, cel mult amintiti in vreo bibliografie sau o prafuita nota de subsol intr-un studiu la fel de obscur.
Sunt mii de volume, cine le mai stie numarul, o hecatomba a sperantelor livresti, si traditia (sau poate ca este mai mult decat atat) cere ca atunci cand vii aici sa iei o carte. Va fi a ta. Doar a ta. Ceea ce Daniel si face, alegand un roman pe care il va citi in aceeasi noapte, si care ii va schimba viata pentru totdeauna. Si peste ani, cand totul devine o cursa pentru supravietuire, Daniel va trebui sa se intoarca la aceasta carte uitata, pentru ca viata sa depinde sa rapiditate cu care va afla povestea adevarata a romanului si mai ales a autorului sau.
Carlos Ruiz Zafon, Umbra vantului, editura Polirom, 2023