Muntele Uluru sau Ayers Rock este considerat pe buna dreptate un bun al intregii omeniri si a fost propus sa figureze printre cele 7 minuni naturale ale lumii. Masivul stancos de culoare rosiatica se afla pe teritoriul Parcului Uluru-Kata-Tjuta, in desertul din centrul continentului australian.
Primul european care a ajuns la Uluru, dupa un drum care a durat doua luni, a fost William Christie Gosse in anul 1873. Acesta a botezat muntele „stanca Ayers“, in cinstea australianului Sir Henry Ayers, important om politic al vremii.
De cand a fost inscris pe lista Patrimoniului Mondial, obiectivul a fost asaltat de turisti curiosi sa vada cu ochii lor formatiunea bizara inconjurata cat vezi cu ochii de sesuri monotone. Numarul turistilor se ridica in fiecare an la circa 400,000.
Pentru oamenii de stiinta, muntele Uluru reprezinta un monolit vechi de 800 de milioane de ani, modelat de ploaie si vant, insa pentru populatia aborigena el ramane un munte sacru.
Potrivit unei legende aborigine, lumea a fost candva un taram gol. Nici unul dintre locurile pe care le stim nu a existat pana ce creatorii, luand infatisarea oamenilor, nu au calatorit mai intai peste tot cuprinsul. Apoi, printr-un act creator, acestia au dat nastere peisajului asa cum il cunoastem astazi. Se spune ca pamantul populatiei Anangu este inca locuit de spiritele a zeci de creatori ancestrali. Legenda o putem lega si de povestile vechi in care Dumnezeu si Sfantul Petru umblau pe Pamant.
Uluru are o lungime de aproximativ 3 km, o latime de 2 km si masoara de la baza pana in cel mai inalt punct 350 de metri. In timpul zilei, acesta isi schimba nuanta de 4 ori, in functie de incidenta luminii, de la maro la rosu intens. Pentru australieni a privi un apus de soare la Uluru a devenit un fel de obligatie spirituala. Insa evenimentul cel mai spectaculos este legat de precipitatii, atunci cand apa se scurge pe clinele abrupte formand mici cascade.
In apropiere de Uluru se afla un alt punct de atractie al Australiei, Kata Tjuta ("multe capete"), ce consta intr-o serie de 36 de domuri stancoase uriase si un sistem complex de vai si defilee.
Sursa foto: wikipedia.org
I. C.
editor artline.ro