Un roman despre ratare, tristete, speranta si Roma de la sfarsitul anilor ‘60 ai secolului trecutO carte care a capatat la prima aparitie statutul mult ravnit de alte titluri de carte-cult, povestea lui Leo Gazzarra se desfasoara avand in fundal frumusetea istorica a capitalei italiene intr-o perioada in care tinerii (si nu numai) descopera ca in era postbelica, dupa incercarile si greutatile prin care trecusera parintii si bunicii lor, spectrul ratarii nu mai este doar o sumbra fantasma, ci a devenit o posibilitate cat se poate de reala. Nu mai lupta pentru tara lor, ci pentru sine. Iar cei mai multi pierd. Asa cum se intampla si cu eroul principal, in fapt un anti-erou pentru oricine (cel putin la prima vedere), care a lasat orasul sau natal, Milano, pentru fascinatia Romei. Leo Gazzarra nu este cu nimic deosebit de multi alti intelectuali ai generatiei sale. Nu are acea sclipire care l-ar scoate din anonimat si mai ales l-ar salva de ratarea in care s-a scufundat, indolent si nepasator, purtandu-si melancoliile intr-o lume pe care nu o recunoaste.
Este trist, alcoolic, uneori indragostit mai mult de pofta si prospetimea repetitiva a vanatorii decat de prada in sine, singuratic, fara sa isi doreasca vreodata cu adevarat sa aiba succes, fara sa gaseasca acel scop pentru care merita sa nu mai treci de la o zi la alta, monoton, indiferent si absent. Pentru el ratarea nu mai este o spaima care il terorizeaza, ci o tinta, o stare in care s-a scufundat ca intr-o apa calduta, un pic murdara, si din care nu iti doreste sa mai iasa. Si nici nu mai are vreo putere. Un ratat prin excelenta si vointa, nu vede mai departe de clipa de acum, iar daca ar face un mic efort pentru a-si vizualiza viitorul, atunci si acesta ar fi doar o succesiune cenusie de banal si plictiseala. Singur, impacat cu sine, pare ca nici macar nu va avea un final, altul decat cel biologic, pe care nimeni nu si-l poate imagina si intelege, chiar daca stie ca este inevitabil.
Ziua in care o intalneste o Arianna, cea care va rupe acest aparent echilibru, va fi in egala masura sfasietoare si izbavitoare, silindu-l sa se rupa de absenta sa sceptica si de amorteala perpetua pentru o poveste de dragoste pe care nu si-o imaginase posibila. Intre cei doi jocul, cu reveniri, promisiuni incalcate, sperante si renuntari va fi lung, epuizant, fara un final decis de la bun inceput, iar Leo Gazzarra va trebui sa gaseasca acea forta interioara de a se schimba pentru ea sau de a se rupe de Arianna si de tot pentru a reveni la sine. Totul intr-un oras plin de lumina si vitalitate, istorie si traditie, unde se simte ca intotdeauna strain, ratat, un refuzat al sanselor si poate cel mai singur om de pe strazile sale.
Gianfranco Calligarich, Ultima vara in oras, editura Polirom, 2020
