Corpul sau neinsufletit va fi depus marti, intre orele 11.00 si 17.00, in Foaierul galben al Operei Nationale Bucuresti. La ora 13.00 va avea loc o sedinta de doliu care va fi deschisa de ministrul Culturii si Cultelor. De aici va fi condus de catre un cortegiu funerar la capela Cimitirului Armenesc.
David Ohanesian, unul dintre cele mai importante personaje ale operei romanesti, s-a stins din viata duminica seara lasand in urma o cariera de o jumatate de veac, numeroase premii si distinctii si admiratia a generatii de melomani.
Absolvent al Academiei de muzica "Gheorghe Dima" din Cluj in 1953, David Ohanesian este sinonim cu varsta de aur a Operei din Bucuresti, a carei vedeta a fost.
Talentul sau exceptional a ajuns si la publicul din afara tarii,in fata caruia i-a avut drept parteneri pe Nicolai Ghiaurov, Placido Domingo, Mirella Freni, Luciano Pavarotti si Montserrat Caballe.
Supranumit "Cel mai apreciat Oedip al secolului XX", Ohanesian a cantat pe marile scene ale lumii, trecandu-si in repertoriu cele mai celebre roluri lirice: Lohengrin, Otello, Carmen sau Rigoletto sunt doar cateva titluri carora le-a dat stralucire cu glasul sau.
Presedintele Traian Basescu si-a exprimat, luni, intr-un comunicat de presa, regretul pentru moartea baritonului David Ohanesian, afirmand ca arta inconfundabila a acestuia va inspira noile generatii de artisti romani.
"Presedintele Romaniei isi exprima convingerea ca arta inconfundabila a maestrului David Ohanesian va ramane in amintirea publicului romanesc, care l-a indragit si l-a admirat mai bine de o jumatate de veac, inspirand noile generatii de artisti romani", se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.
Basescu il elogiaza pe David Ohanesian, amintind ca acesta a fost "un ambasador al culturii care a reprezentat cu noblete si profesionalism valorile universale ale muzicii", iar "cariera sa de exceptie, incununata de succese pe marile scene ale lumii, alaturi de artisti renumiti ai epocii sale, a contribuit la prestigiul Operei Romane in lume".
Mai mult, Ohanesian este "cel care a conferit un relief aparte creatiei enesciene prin interpretarea rolului Oedip, inscriind astfel muzica romaneasca in circuitul valorilor europene", considera seful statului.