Spectacolul "Comedie rosie", despre comunism si securisti, de la Teatrul National, are premiera la Sala Atelier in aceasta seara, de la 18.30. Piesa, regizata de Alexandru Tocilescu, este inspirata dintr-un fapt real: dramaturgul Constantin Turturica, tatal ziaristului Dan Turturica, a fost timp de 20 de ani informator al Securitatii.
Scriitorul a avut 23 de meserii pe cartea de munca, a scris 18 carti, iar in volumul "Nu esti obligat sa mori tampit", aparut in 2000, el a povestit legatura sa cu Securitatea intr-o "marturie a informatorului" de 436 de pagini.
A crezut in comunism
Constantin Turturica, in varsta de 72 de ani, a fost in tinerete un adept al ideologiei comuniste. A absolvit in 1961 Institutul de limba rusa "Maxim Gorki" si Facultatea de filosofie din Bucuresti. Dupa facultate, a fost trimis profesor de marxism-leninist la Botosani, dar a refuzat sa mearga acolo si si-a cautat de lucru in Bucuresti.
In fata Facultatii de Drept se afla cofetaria "Tosca", unde se intalnea cu literatii vremii. Constantin Turturica i-a cunoscut acolo pe Gheorghe Horia Hulubei, Petre Tutea, Belu Silber, Petre Pandrea, Rica Georgescu.
"Discutam literatura, chestii politice. Eu aparam comunismul, ei, care veneau din prizonierat si din puscarie, il blamau. Uneori, discutam in contradictoriu", povesteste Turturica.
"Oamenii astia criticau regimul comunist si comentau cat de mizerabila le e viata", isi aminteste scriitorul.
Conventie intre urmaritor si urmarit
Constantin Turturica a lucrat in perioada 1961-1963 ca instructor de teatru si brigada artistica. A fost cautat intr-o zi de un locotenent, ce s-a recomandat Stefan, care l-a condus la Militie si i-a zis ca proprietara casei unde locuia nu si-a platit impozitul.
"M-au prins la inghesuiala, ca nu aveam acte de Bucuresti, cand mi s-a propus sa devin informator", spune el. Turturica a fost amenintat cu inchisoarea, intre 16 si 17 ani, in caz ca nu semna angajamentul, si i s-a comunicat ca "daca va deconspira legaturile cu Securitatea va fi condamnat la moarte". Nu i s-a spus initial despre ce persoane va trebui sa furnizeze date. Abia dupa ce a semnat angajamentul a aflat ca trebuia sa dea note informative despre Gheorghe Horia Hulubei.
"Toata noaptea nu mi-am mai gasit linistea", povesteste Turturica. "A doua zi m-am intalnit cu Hulubei la "Tosca" si i-am zis ca trebuie sa dau note informative la Securitate despre el. Am convenit ca ii voi spune ce scriu in fiecare nota", povesteste Turturica.
"Am intrat intr-o rutina timp de multi ani. Eram intr-un triunghi care se rotea de fapt intr-un cerc fara eficacitate", precizeaza el. Conventia lor a durat 20 de ani.
"Nu aveai voie sa faci gesturi umane"
Gheorghe Horia Hulubei, fiu de colonel si nepot al savantului fizician Horia Hulubei, a fost luat prizonier in Siberia pe 29 septembrie 1944 de la Iasi, cand sovieticii erau deja aliatii Romaniei. A fost condamnat la sase ani de puscarie pentru ca a practicat medicina ilegal in URSS (Hulubei a incropit in Siberia un spital de campanie si a ingrijit prizonierii din lagar). Cand s-a intors in tara, nu a vrut sa munceasca pentru comunisti.
"Mananc un pesmet pe zi, dar eu pentru astia nu muncesc", spunea Hulubei. A facut cerere pentru emigrare in anii ‘80, dar i s-a refuzat plecarea. In 1983 a hotarat sa faca greva foamei si a reusit sa emigreze.
"Nu m-a lasat sa-l conduc la aeroport. Nu iti conduci obiectivul. Nu aveai voie sa faci gesturi umane pentru un bandit", povesteste Turturica. Hulubei i-a atras atentia ca nu-i va scrie niciodata. Scriitorul a aflat ca Hulubei a murit in SUA, inainte de Revolutie.
O piesa cu securisti
In spectacolul regizat de Alexandru Tocilescu, personajul principal, Mihai Carceanu (Ion Lucian), unul dintre intemeietorii Partidului Comunist, a devenit persona non grata in timpul lui Ceausescu. Piesa este o comedie amara despre insinuarea Securitatii in viata familiei sale.
Serban Ionescu joaca rolul ministrului de interne, Sanda Toma o intruchipeaza pe nevasta lui Carceanu, iar Alexandru Bindea este seful KGB-ului. Regizorul Alexandru Tocilescu a mai pus in scena, la Teatrul Mic, si spectacolul "O zi din viata lui Ceausescu". "Subiectul trebuie atacat cu consecventa pana cand si ultima farama idilica despre comunism se va spulbera din noi", a spus regizorul.
Strategie. "Am devenit un turnator al comunismului"
Constantin Turturica nu a ascuns niciodata in notele sale informative identitatea scriitorilor cu care se intalnea la "Tosca". Regula era sa predea ofiterului de Securitate o foaie pe care scria cu cine s-a vazut si ce s-a discutat la masa scriitorilor.
"Scriam nota deasupra, apoi ca sursa s-a intalnit cu numitul cutare in locul cutate. Scriam povesti inventate, sa atrag atentia ca securistii nu erau deloc inteligenti, nici cultivati, ci niste oameni care si-au facut facultatea pret de niste examene luate pe baza de uniforma", povesteste Turturica. Securistii intelegeau totusi ca "mosnegii" care se intalneau la "Tosca" nu pot face actiuni contrarevolutionare.
"Cioran nu era zdravan la minte"
Dramaturgul isi aminteste ca Petre Tutea venea si la Uniunea Scriitorilor, unde i s-a dat "o cartela de milog", adica o pensie sociala cat sa poata manca o supa calda.
"Despre Tutea, spuneam de fiecare data in notele informative ca nimeni nu vrea sa stea la masa cu el, pentru ca ne omoara pe toti cu Platon, cu Socrate si ne mai si scuipa, pentru ca omul nu mai avea dinti in gura. Era adevarat, dar printre dintii aia stirbi ieseau niste capodopere orale cateodata", povesteste Turturica.
"Petre Pandrea era caustic si il vedea pe Arghezi ca pe un infractor neadormit. Despre Cioran povesteau ca nu era prea zdravan la minte si ca, dupa o betie, s-a aruncat o data in Lacul Herastrau, pretextand ca vrea sa moara. A doua zi, Cioran s-a facut ca nu-si mai aduce aminte de baia din miez de noapte. Despre Marin Preda se stia ca avea frica de Securitate si ca era cam betiv", isi aminteste dramaturgul.
Turturica a scris si cartea "Cum a murit Marin Preda", in care descrie cum acesta a murit din cauza bauturii, inecat in propria voma.
"Mi-am dat seama de greseala"
Turturica si-a recunoscut legaturile cu Securitatea inca din 1996, cand a terminat manuscrisul cartii "Nu esti obligat sa mori tampit". "Dupa aceasta marturie a informatorului, nostalgicii comunisti au sarit in sus. Nu le-a convenit ca unul de-al lor sa iasa din randuri. Nu am vrut sa mor tampit, mi-am dat seama de greseala. Nu a fost turnatorie ce am facut eu, pentru ca nu am facut rau nimanui prin nicio nota informativa", povesteste Turturica.
"Nu am fost atat de erou incat sa spun taiati-ma, spanzurati-ma eu nu semnez acest angajament. Alexandru Paleologu a recunoscut ca a fost informator, ca si Mitropolitul Nicolae Corneanu, dar toata lumea i-a respectat ca au marturisit", crede Turturica.
Dramaturgul spune ca, de fapt, a facut un deserviciu si Securitatii, si comunismului. "Am devenit un turnator al comunismului, nu un turnator pentru Securitate", precizeaza el.
"Cartea nu este numai povestea informatorului, ci este despre cum a intrat comunismul in generatia mea. Eu am reusit sa ies din comunism prin cunoastere", explica Turturica.
23 de meserii pe cartea de munca
Constantin Turturica s-a nascut in 1933 in comuna Odobeasca, judetul Teleorman, si a urmat, intre 1956-1961, Institutul de limba rusa "Maxim Gorki" si Facultatea de Filosofie Bucuresti. Tatal sau a fost jandarm si, la inceput, comunistii l-au suspectat pentru asa-zisa origine burghezo-mosiereasca. A avut 23 de meserii pe cartea de munca, printre care acelea de reporter, muzeograf, macaragiu sau bibliotecar.
"Eu o cautam cu lumanarea. Treceam dintr-o meserie in alta destul de des ca sa ma documentez, sa scriu despre cartile mele la fata locului. M-am facut si impiegat de miscare", povesteste el.
A fost primit in Uniunea Scriitorilor in 1983. A scris 18 carti si a debutat in 1977 cu volumul de proza scurta "Scoaterea casei din pamant". Printre romanele sale se numara: "Filosof de inchiriat" (1980), "Tribunalul fiecarui individ" (1982), "In casa asta toti trageau cu arma" (1985, vol. 2, 1986), "Carausi peste vami" (1984), "Brevetul alb" (1988), "Cum a murit Marin Preda" (1992), "Nu esti obligat sa mori tampit" (2000), "Jandarmul si cartea" (2001).
Dintre piesele sale de teatru s-au mai pus in scena "Ce-o fi fost in capul meu" si "Lupta pentru barbati continua". A scris si scenarii de film, dintre care "astia suntem noi" a castigat premiul la un concurs de lungmetraje, in 1972.
