Adriana Săftoiu autoarea cărții "Vocile puterii" se întâlnește cu publicul din 5 mari orașe ale țării pentru discuții și autografe
Primul tiraj epuizat în prima săptămână
4000 de exemplare vândute în 3 săptămâni
Cea mai vândută carte în rețeaua de librării Diverta - în perioada 15 - 30 aprilie
Adriana Săftoiu va realiza un turneu de promovare a cărții "Vocile puterii" apărută la Editura TREI.
PROGRAM:
9 mai, ora 13.00, BRAȘOV, Librăria "Șt. O. Iosif"
14 mai, ora 17.30, SIBIU, Librăria Humanitas "C. Noica"
17 mai, ora 12.00, ARAD, Librăria Corina
17 mai, ora 17.00, TIMIȘOARA, Librăria Humanitas "Joc Secund"
24 mai, ora 13.00, CLUJ, Librăria Diverta Universității
"Am fost plăcut surprinsă de interesul cu care această carte a fost primită de cititori. M am născut în Ardeal și îmi doresc să întâlnesc publicul din această zonă a țării care îmi e atât de aproape de inimă. Acest turneu va fi unul de promovare, dar, în același timp, sper să aflu mai multe cu privire la modul în care această carte a fost receptată. Am remarcat deja un interes foarte mare din partea publicului nespecialist, care pare a fi dornic să primească informații despre activitatea purtătorilor de cuvânt și relația lor cu cei pe care îi reprezintă." Adriana Săftoiu
"Vocile puterii", Adriana Săftoiu, Cuvânt înainte al autoarei și postfață de Emil Hurezeanu,
Format 13Ś20 cm, Nr. pagini: 448, Copertă cartonată, Editura Trei.
Cartea include interviuri cu cei 16 foști purtători de cuvânt ai puterii din România ultimilor 17 ani. Oameni foarte diferiți, precum Bogdan Baltazar, Virginia Gheorghiu, Despina Neagoe, Răsvan Popescu, Claudiu Lucaci, Alexandru Mironov sau Eugen Șerbănescu, surprind cititorii prin finețea retrospectivă cu care își descriu și analizează trecutul profesional și relația cu puterea.
Adriana Săftoiu
Născută în 11.09.1967 la Dej, Adriana Săftoiu este absolventă a Facultății de Litere, secția română-spaniolă, Universitatea București. În 1995 a urmat cursuri de jurnalism politic la Sofia, în 1999, cursuri postuniversitare de relații publice la Facultatea de Jurnalism, iar în 2000 a studiat relații publice în SUA (Boston). A lucrat ca ziarist (ROMPRES, MEDIAFAX), secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului, director de cabinet în Ministerul Transporturilor și până nu demult a fost consilier prezidențial, purtătorul de cuvânt al președintelui României, șef al Departamentului de comunicare publică.
"Adriana Săftoiu este o prezență inseparabilă a ultimei noastre experiențe prezidențiale. Un președinte-jucător și, de atâtea ori mai degrabă extrovertit, n-ar mai avea nevoie de intermediari pentru transmiterea mesajelor sale publice. În realitate, Adriana Săftoiu se profilează, inconfundabil, în primul rând prin contrast. Inspiră calm și seninătate, în preajma, în urma sau în avangarda acceselor de personalitate ale președintelui Băsescu. Părerile unei astfel de persoane despre președinți, prim-miniștri și purtătorii lor de cuvânt ne interesează în mod obiectiv, aș spune." Emil Hurezeanu
Mai 2007